Murăturile pe care puțini români le au încercat. Rețeta e ieftină, practică și ideală la multe mâncăruri

Murături. Sursa foto: Pixabay

Startul sezonului murăturilor începe din a doua parte a lunii august. Numeroase gospodine au început pregătirile pentru o cămară plină cu bunătăți. Murăturile, gemurile și siropurile sunt primele le listă. Ardeii kapia, castraveții, gogoșarii sau conopida sunt doar câteva dintre sortimentele de murături pregătite în majoritatea zonelor țării. Puțini români știu că lămâile se pot conserva pentru iarnă în acest mod.

O rețetă inedită de murături. Iată cât de rapid le poți conserva

De cele mai multe ori, lămâile sunt folosite pentru prepararea siropurilor, a limonadei sau chiar în deserturi. De altfel, coaja acestora se pot confia și adăuga în cozonaci, checuri sau prăjituri.

Puține persoane știu că lămâile se pot conserva pentru iarnă. Aceste murături sunt ideale alături de piureuri, pilaf dau papricaș.

Pentru această rețetă vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 10 lămâi
  • cimbru
  • sare de mare
  • 2 litri de apă fierbinte
  • câteva boabe pe muștar și piper negru

Mod de preparare

Este important să optezi pentru lămâile netratate. Astfel, coaja acestora va putea fi consumată fără eventualele riscuri. Lămâile se pun într-un vas cu apă și trei linguri de bicarbonat. Acestea se lasă în acest lichid timp de 30-40 de minute.

Lămâie. Sursa foto: Pixabay

Între timp, apa se pune la fiert și se sterilizează un borcan. Aceasta procedură se poate face la bain Marie sau chiar în mașina se spălat. Se taie fiecare lămâie în patru și se așează în borcanul de sticlă.

Murături cu gust aparte. Cât timp se pot păstra lămâile

Peste apa fierbinte se pun boabele de muștar și piper negru (se poate folosi și piperul alb sau roșu). De asemenea, se adaugă cimbrul și sarea de mare. Lichidul se amestecă până când sarea s-a dizolvat.

Compoziția se toarnă în borcan și se așează capacul.Acesta se poate păstra la frigider sau la loc răcoros peste iarnă. Murăturile pot fi degustate după 5-7 zile.