"Mulţumim «Revoluţiei de Iasomie»! A dat oxigen marketingului"

Bouraoui Ben Redjeb, preşedinte de onoare al Federaţiei Agenţiilor de Turism (Zona Centru-Sahel) din Tunisia, crede că televizarea violenţelor din ţara sa a fost o publicitate neaşteptată.

Într-o ţară care a adunat, în urma ultimelor cifre, din 2009, peste şapte milioane de turişti, violenţa în stradă nu e chiar o reclamă prea bună. Cu toate astea, acum, cât ochii lumii sunt aţintiţi spre Egipt, în Tunisia, punctul de plecare al revoltelor din lumea arabă, operatorii turistici văd partea plină a paharului: cred că libertatea nu le poate face rău cu nimic şi, mai pragmatic, că toată zbaterea violentă de la TV e de fapt benefică, că "Revoluţia de Iasomie" poate deveni atractivă pentru turişti.

Când vine vorba de turismul după revoluţie, tunisianul Bouraoui Ben Redjeb e prudent, diplomat şi pare că ştie ce spune. Are 74 de ani, lucrează în turismul tunisian de 45, practic de când s-a înfiinţat şi Federaţia Agenţiilor de Turism (Zona Centru-Sahel) pe care a condus-o ca preşedinte activ timp de 16 ani. Până acum ceva vreme, când a devenit preşedinte onorific.

Bouraoui Ben Redjeb a prins şi dictatura şi zilele proaspete de libertate. Prin urmare, Bouraoui Ben Redjeb e optimist. Trebuie să fie. Într-o ţară care, practic, trăieşte din turism, dacă te afli în aşteptarea unui sezon atipic, după proteste în stradă şi teorii că islamiştii radicali pândesc puterea, să rămâi optimist e esenţial. La fel e şi să te gândeşti că locuinţele dictatorului fugit pot deveni, de exemplu, muzee. MARI SPERANŢE DUPĂ HAOS

"Revoluţia tinerilor noştri nu va fi niciodată o ameninţare la adresa turismului"

EVZ: Cum aţi văzut, ca om implicat în turism toată viaţa, protestele recente din ţara dumneavoastră? Ca pe o ameninţare la adresa unei foarte importante surse de venit sau ca pe un semn bun pentru afaceri? Bouraoui Ben Redjeb: Această revoluţie a tinerilor noştri nu va fi niciodată o ameninţare la adresa turismului, o sursă de venit foarte importantă. Turismul este un sector important în economia noastră şi deci contribuie decisiv la creşterea ei. Dar, în cazul de faţă, noi mulţumim revoluţiei! Pentru că, pe plan comercial şi publicitar, la nivel internaţional, în ceea ce priveşte sectorul nostru, a dat un supliment de oxigen marketingului din turism, prin expansiunea promovării care necesită un mare efort financiar. Deci, în final, această revoluţie glorioasă a participat activ la dezvoltarea turismului. Sunt convins că, odată ce ordinea va fi restabilită, reluarea activităţii turistice va fi la înălţimea sezoanelor trecute sau - de ce nu? - chiar mai bună. Ce aţi simţit, ca tunisian, când aţi văzut ce se întâmplă? Aţi participat în vreun fel la proteste?

BOURAOUI BEN REDJEB, oficial din turismul tunisian

Eu fac parte din societatea civilă. Am trăit toate evenimentele şi revoltele populare, încă din tinereţe. Începând cu manifestaţiile pentru independenţă, trecând prin evenimentele de la Bizerte (1961, ultimul conflict franco-tunisian – n.r.), "Revolta pâinii" (protestele izbucnite între 1983-1984 în urma scumpirii pâinii – n.r.) şi, nu mai departe de săptămâna trecută, am fost alături de prietenii mei avocaţi pentru a participa la un marş pacifist care glorifică această revoluţie unică în lumea arabă.

Tunisia de-a lungul istoriei a fost mereu reprezentanta marilor evenimente. Ca pentru oricare tunisian afectat de lipsă de libertate, lipsa egalităţii şi a democraţiei, revoluţia a însemnat pentru mine recăpătarea drepturilor de cetăţean şi mândria de a aparţine acestei ţări, leagăn al civilizaţiilor. "Turismul de la noi nu a avut nicio legătură cu România comunistă"

Aţi lucrat timp de peste 40 de ani în turism. Aţi prins, practic, toate regimurile politice din Tunisia. Puteţi să faceţi o comparaţie între turismul de sub regimul lui Habib Bourguiba şi cel din timpul lui Zine El Abidine Ben Ali? Fiecare dintre regimurile pe care le-aţi numit a avut specifiul său în turism, programele sale, strategia sa aproape similară. Excepţie de la aceste linii au făcut doar favorurile acordate în domeniul turismului membrilor familiei preşedintelui înlăturat, care au profitat de poziţie pentru a abuza de bunurile colectivităţii şi de bunurile publice. Era implicat politicul în turismul tunisian de sub dictatură? În România comunistă, serviciile secrete erau extrem de atente şi implicate în turism pentru a putea controla situaţia... Turismul de la noi nu a avut nicio legătură cu cel din România comunistă, de sub conducerea lui Ceauşescu. Cred că nu au existat aceleaşi obiective şi nici aceleaşi metode de lucru. În consecinţă, serviciile noastre competente din administraţia turismului nu au cerut niciodată, de exemplu, declaraţii din partea invitaţilor noştri, aceştia din urmă fiind bine primiţi şi mişcându-se fără nicio supraveghere. Drept exemplu, la noi toţi au putut vizita chiar şi moscheile - este o idee vehciculată de islamişti, că nu pot fi vizitate moscheile - , respectând orele de rugăciune şi având o ţinută decentă în locurile sfinte. Casele dictatorului, posibile muzee

Care este acum, după protestele violente, tendinţa în turismul tunisian? Am văzut că foarte multe agenţii britanice, germane şi-au retras un număr mare de turişti... Turismul tunisian va cunoaşte în viitor un boom apreciabil pentru ca avem un capital important şi anume încrederea partenerilor străini. Încredere care a existat întotdeauna, există şi va exista datorită spiritului de cooperare şi a competenţei profesioniştilor noştri. Aceştia din urmă vor lucra în linişte, pentru că vor fi siguri de acum că roadele muncii lor vor fi recompensate pe măsură şi că vor fi distribuite în sensul egalităţii în interiorul unei justiţii sociale, obiect al revendicărilor acestei revoluţii. Ce pot face însă operatorii turistici ca să nu piardă turiştii din cauza violenţelor?Aşa cum am spus şi înainte, reluarea turismului se va face în cel mai scurt timp. De altfel, nu mai târziu de ieri (30 ianuarie – n.r.), ministrul afacerilor externe a cerut ţărilor de unde vin turişti (britanici, nemţi, francezi şi alte naţionalităţi) să ridice restricţiile impuse pentru Tunisia. Oamenii noştri vor acţiona urgent pe lângă autorităţile respective pentru a anunţa data deschiderii spaţiului aerian ("open sky", cum se numeşte), prevăzută înainte pentru sfârşitul lunii noiembrie 2011. Asta cu scopul reluării activităţii turistice şi, cu aceeaşi ocazie, pentru a satisface cererea făcută în acest sens de mai mulţi ani, urmând exemplul ţărilor concurente din zona mediteraneană. Credeţi că operatorii turistici tunisieni se vor adapta la turismul legat de simbolurile fostului regim, de revoluţie?Toate bunurile obţinute prin mijloace necinstite de către preşedintele înlăturat şi familia sa vor fi naţionalizate şi vor deveni bunurile statului. Acesta din urmă le poate folosi aşa cum va crede de cuviinţă, făcând din ele - de ce nu? - chiar muzee!

Se vorbeşte acum despre pericolul islamismului radical care ar putea prelua Tunisia. Cum se pot adapta operatorii turistici la un astfel de scenariu? Înainte de toate, nu există un astfel de pericol, cum se tot vorbeşte. Suntem o ţară democrată, liberă! De mai bine de două mii de ani,Tunisia a fost întotdeauna o ţară purtătoare de mesaje de toleranţă, de pace şi respect pentru ceilalţi, şi-a apărat întotdeauna integritatea teritoriului. Începând de la Hannibal şi trecând prin hegemonia hilaliană venită din Egipt.

În plus, Tunisia a trecut cu bine prin toate crizele politice, economice şi sociale şi Dumnezeu ştie că au fost multe, ultimul exemplu fiind criza politică de acum, care l-a obligat pe dictatorul Ben Ali să fugă, prin această revoluţie a tinerilor, numită "Revoluţia de Iasomie". Revoluţie care nu a fost nici condusă de alţii, nici influenţată de către vreun partid de stânga sau de dreapta, islamist sau independent. A fost o revoluţie spontană, începută cu o revendicare socială şi terminată printr-o revendicare politică finalizată cu căderea tiraniei pentru a deschide o nouă eră a democraţiei reale, acordând justiţie socială tuturor tunisienilor de diferite opţiuni politice, sociale, culturale, fără discriminare.

Partenerii noştri străini trebuie să respecte alegerea poporului şi să ne acorde votul de încredere – vedeţi poziţia americană şi pe cea a ţărilor din Uniunea Europeană, din care şi România face parte.

  • În urma protestelor, românii cu afaceri în Tunisia speră că noua atracţie turistică pentru străini va fi să vadă cum e o ţară fără dictator. Citiţi AICI poveştile câtorva români care se ocupă cu turismul în ţara african.