Companiile străine care activează în România, care încalcă legile concurenței, vor fi amendate cu sume ce vor fi stabilite în funcție de cifrele de afaceri realizate la nivel mondial.
Măsura este prevăzută în modificările aduse Legii concurenței, după cum a precizat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. Guvernul a aprobat săptămâna trecută Ordonanţa de Urgenţă 170/2020 privind modificarea Legii concurenţei. Actul normativ stabilește că pentru companiile străine, faptele care încalcă legea concurenței se sancționează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală, înregistrată la nivel global.
„Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă ce nu poate depăşi 10% din cifra de afaceri totală mondială realizată de întreprinderea sau asocierea de întreprinderi în anul financiar anterior sancţionării următoarelor fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi (...)”, se arată în Ordonanța de Urgență.
Bogdan Chirițoiu a precizat că în cazul acestor companii, amenzile trebuie să fie mult mai mari, astfel încât să descurajeze încălcarea legii.
„Pentru companiile neînregistrate în România, vom da amenzi pornind de la cifra de afaceri globală. Pentru firmele înregistrate în România, amenzile se vor da în continuare pe cifra de afaceri făcută în România. Amenzile trebuie să fie atât de mari, încât să descurajeze companiile să încalce legea”, a spus Bogdan Chiriţoiu.
Potrivit acestuia, prevederea vine ca urmare a obligaţiei de a prelua, până în martie, o nouă directivă europeană din domeniul concurenţei, numită Directiva ECN+, care are scopul de a întări puterea autorităţilor de concurenţă din ţările membre.
Companiile obligate să dea informații despre prețuri
Modificările la legea concurenței, adoptate prin OUG 170/2020, prevăd obligaţia companiilor de a furniza, la cererea Consiliului Concurenţei, informaţii privind preţurile de vânzare a produselor.
„Întreprinderile transmit la cererea Consiliului Concurenţei preţurile de vânzare a produselor comercializate de acestea, în vederea realizării de analize, studii de piaţă sau comparaţii de preţ incluse în platformele online destinate informării consumatorilor. În acest scop, selectarea sectoarelor din economie incluse în platformele online se realizează de către Consiliul Concurenţei, cu consultarea autorităţii de reglementare în sectorul respective”, se arată în ordonanță.
Reglementări privind despăgubirile
De asemenea, actul normativ prevede acțiunile care trebuie întreprinse în vederea despăgubirii pentru cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, respectiv modul în care se pot recupera în instanţă prejudiciile în cazul unui cartel sau al unui abuz de poziţie dominantă.
„Şi până acum cei care se consideră victimele unor astfel de fapte anticoncurenţiale se puteau adresa instanţei pentru a obţine despăgubiri. Noutatea este că, de acum înainte, ei pot folosi decizia Consiliului Concurenţei, nu mai trebuie să dovedească încălcarea legii. În plus, ei pot folosi dovezile strânse de Consiliul Concurenţei, iar noi suntem obligaţi să le punem la dispoziţie aceste dovezi”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.
În noua legislaţie a fost preluată şi o recomandare a Comisiei Europene, bazată pe un studiu al Executivului comunitar, potrivit căreia formarea unui cartel provoacă prejudicii constând în creşterea preţului produselor sau serviciilor cu 20%.
„Astfel, prezumăm că preţul a crescut cu 20% în urma unui cartel şi devine sarcina celor care au format cartelul să dovedească dacă a fost mai puţin. Am introdus această prevedere întrucât este foarte greu pentru o instanţă să dovedească prejudiciul. În schimb, în ceea ce priveşte abuzul de poziţie dominantă, prezumăm existenţa unui prejudiciu, dar este la latitudinea celui care cere despăgubiri să demonstreze dimensiunea prejudiciului”, a mai spus preşedintele Concurenţei.