Audierea lui Mueller a făcut lumină: întreaga anchetă a fost o înscenare pentru anihilarea lui Trump. Ea a fost condusă de oamenii lui Clinton.
Un comentariu de Adam Mill în The Federalist.
În starea sa actuală, lui Robert Mueller nu ar fi trebuit să i se permită să conducă ancheta privind „coluziunea” cu Rusia. Marea întrebare este însă de când este Robert Mueller în această stare?
Regulile privind numirea unui procuror special prevăd ca persoana desemnată „să fie un avocat reputat pentru integritatea sa și pentru imparțialitatea deciziilor, și cu o experiență potrivită pentru a se asigura că ancheta va fi condusă cu competență, rapiditate, eficiență și minuțiozitate și că deciziile investigative și de inculpare vor fi făcute în lumina dreptului penal și a politicilor Departamentului Justiției. Procurorul special trebuie ales din afara guvernului Statelor Unite.” Regulamentul mai prevede ca responsabilitățile procurorului special „să prevaleze în viața sa profesională și că ar putea fi necesar să-și dedice întregul timp anchetei, în funcție de complexitatea și stadiul investigației”.
Pe 24 iulie 2019, Democrații au prezentat o dovadă zdrobitoare și irefutabilă că nominalizarea lui Robert Mueller a reprezentat o încălcare a acestor principii.
Privind doar câteva minute din audierea acestuia, a devenit repede evident că Robert Mueller, bâlbâit și confuz, nu avea nici măcat o înțelegere elementară a faptelor subiacente anchetei privind „coluziunea” cu Rusia.
Cum se poate, de pildă, ca o persoană care a urmărit subiectul să nu știe despre Fusion GPS? Este clar că Mueller nu a scris raportul, deoarece părea că citește pentru prima dată extrasele citate de cei care îl interogau.
Nu și-a scris nici scenariul conferinței sale de presă din mai 2019.
Mueller nu poate clarifica dacă l-ar fi inculpat pe președinte în condițiile în care nu ar fi existat politica Departamentului Justiției ce interzice punerea sub acuzare a unui președinte în exercițiu.
El nu știa nici măcar că unul dintre principalii săi avocați, care a condus ancheta în legătură cu Papadoupoulos (Jeannie Rhea) o reprezentase și pe Hillary Clinton în litigiul e-mail-urilor.
Așadar, întreb încă o dată: de când este Mueller așa?
Acuitatea mentală a lui Mueller a fost pierdută recent sau această stare era evidentă încă din momentul în care a fost numit de sub-procurorul general Rod Rosenstein?
Fostul director interimar al FBI, Andre McCabe, un om care a jucat un rol determinant în numirea unui procuror special, a declarat la CNN că „directorul Mueller a oferit exact rezultatul așteptat, după părerea mea și a numeroase persoane”.
Rosenstein ar fi remarcat ceva dacă ar fi supravegheat cu regularitate investigația.
Însă Rosenstein, care a primit prima sa slujbă la Mueller și l-a considerat pe Mueller ca modelul său, pare să își fi luat mâna de pe ancheta acestuia.
Potrivit USA Today, „Rosenstein a declarat că supervizarea anchetei nu necesită o activitate cotidiană. El a estimat că mai puțin de 5% dintr-o săptămână erau ocupate cu briefinguri sau alte subiecte legate de investigația lui Mueller”.
Rosenstein și-o fi delegat competența privind supervizarea către principalul său asisten, Ed Callaghan, și adjunctul acestuia, Scott Schools. CNN a relalat că aceștia se întâlneau o dată la două săptămâni cu „echipa procurorului special”.
Era Mueller prezent la aceste întâlniri? S-au asigurat Schools și Callaghan că Mueller face ca echipa sa să lucreze „cu prevalență în viața sa profesională”, că investigația este condusă „eficient”, „în conformitate cu politicile Departamentului de Justiție”?
Din ceea ce știm azi, putem conchide că Mueller știe atât de puțin despre propriul raport încât este puțin probabil să fi participat la supervizarea anchetei.
Ancheta nu doar că nu s-a derulat „cu rapiditate”, dar a încălcat adesea regulile care vizează limitarea abuzurilor procurorilor.
Dacă, așa cum vedem acum, conducerea anchetei a revenit nivelului următor de avocați numiți, aceștia sunt Andrew Weissmann, reputatul „locotenent suprem” al lui Mueller, Aaron Zebley, fost șef al echipei lui Mueller, și probabil Jeannie Rhea, care a condus investigația în cazul Papadopoulos.
Weissmann lucra pentru guvern la momentul nominalizării lui Mueller și ar fi trebuit să i se interzică să-și asume de facto controlul anchetei din cauza lipsei de independență și a părtinirii politice.
Mueller, Rhea și Zebley privin toți de la WilmerHale, un cabinet de avocatură care a reprezentat interesel lui Clinton în urmărirea judiciară legată de mailurile rătăcite.
Rhea și Zebley au apărat personal și activ interesele lui Clinton cu puțin timp înainte de a se alătura echipei procurorului special. Ei nu ar fi trebuit să aibă de a face cu anchetarea de către procurorul special a oponentului politic al lui Hillary Clinton, cu atât mai puțin să joace un rol în conducerea anchetei.
După ce am văzut audierea lui Mueller și am aflat de la McCabe că audierea a avut loc așa cum fusese prevăzut, ne putem întreba dacă pasivitatea și lipsa de angajament a lui Mueller ar fi fost de dorit pentru ca tabăra anti-Trump să poată anula alegerile din 2016.
Din nefericire pentru tabăra anti-Trump, președinții Nadler (al comisiei juridice a Camerei) și Schiff (al comisiei de Informații a Camerei) au fost lipsiți de perspicacitatea de a sesiza că Mueller nu trebuia adus în fața camerelor în starea pe care au remarcat-o toți.
Nimeni nu ar trebui să se bucure de umilirea unui om bătrân.
Însă istoria ne cere să spunem adevărul despre păcatul originar al investigației: numirea unui conducător necalificat, care a lăsat un grup de partizani anti-Trump să se dezlănțuie.