În prima intervenţie publică după plecarea de la putere, în urmă cu două luni, fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a subliniat că acuzaţiile de corupţie aduse lui şi familiei sale sunt nefondate, notează BBC.
Într-o declaraţie înregistrată ieri şi difuzată azi de televiziunea al-Arabiya, Mubarak a precizat că are dreptul, inclusiv cel legal, de a-şi apăra reputaţia şi a asigurat că nu are proprietăţi sau acţiuni în alte ţări. El s-a plâns de campania orchestrată împotriva sa.
„Am fost îndurerat de campania nedreaptă derulată împotriva mea şi a familiei mele”, a spus fostul lider egiptean. „Ei încearcă să îmi păteze reputaţia şi să îmi discrediteze integritatea, atitudinea, trecutul meu politic şi militar în care am muncit din greu pentru Egipt şi pentru oamenii săi pe timp de pace sau de război”, a adăugat Mubarak.
Ultima intervenţia publică a lui Mubarak a avut loc pe 10 februarie, într-un moment în care a aunţat că refuză să părăsească funcţia de preşedinte, în ciuda protestelor derulate la Cairo şi în alte oraşe ale ţării. O zi mai târziu, el a părăsit totuşi puterea şi s-a refugiat în vila sa de la Marea Roşie. Declarația lui Mubarak a fost urmată, la scurt timp, de o poziție a procuraturii egiptene. Concret, procurorul public egiptean l-a chemat pe Mubarak pentru a-l audia în cadrul unor anchete ce vizează uciderea protestatarilor şi fraudarea fondurilor publice. Fii lui Mubarak, Gamal şi Alaa sunt la rîndul lor vizaţi de ancheta privind fraudarea fondurilor publice, a anunțat procuratura. Violenţe la Cairo
La două luni de la plecarea lui Mubarak de la putere, situaţia nu s-a liniştit încă la Cairo, unde demonstranţii au ieşit sâmbătă în stradă pentru a contesta conducerea militară a ţării. Cel puţin o persoană a murit în confruntările dintre demonstranţi şi armată. Violenţele izbucniseră încă de vineri, când militarii au încercat să disperseze mulţimea care cerea judecarea fostului preşedinte şi cedarea puterii de către armata egipteană. Circa 300 de militari au fost mobilizaţi începând cu ora 03.00 dimineaţa pentru a evacua piaţa care a devenit simbolul luptei egiptenilor împotriva dictaturii Mubarak.
Deşi armata susţine că nu a folosit muniţie de război pentru a împrăştia mulţimea ci doar gloanţe oarbe, medicii care i-au îngrijit cel puţin 15 răniţi şi au declarat că aceştia au fost împuşcaţi. Manifestanţii au dezvăluit, de asemenea, că au fost loviţi cu bastoane şi că asupra lor s-a tras cu gloanţe de război. Potrivit martorilor, manifestanţii au incendiat un autobuz militar şi un camion. Poliţia militară a folosit sârmă ghimpată pentru a îngrădi manifestaţia.
Manifestanţii cer adoptarea mai multor măsuri, printre care demisia celui care l-a înlocuit pe Mubarak ca preşedinte interimar, mareşalul Mohammed Hussein Tantawi. „Tantawi este Mubarak şi Mubarak este Tantawi”, au scandat demonstranţii.
Vineri, fostul şef de cabinet al lui Hosni Mubarak, Zakariya Azmi, a fost arestat. Acesta este fostul oficial cu cea mai înaltă funcţie care este reţinut de când Mubarak a renunţat la putere la 11 februarie, pe fondul unei revolte populare. Procurorul Assem al-Gawhari a declarat joi că Azmi va fi reţinut pentru 15 zile, în timp ce autorităţile vor efectua cercetări pentru a stabili veridicitatea acuzaţiilor că ar fi abuzat de funcţie pentru a aduna avere.