MTI: Péter Szijjártó - Stabilitatea în Balcanii de Vest este în interesul Ungariei
- Adrian Dumitru
- 18 decembrie 2020, 02:30
Balcanii de Vest reprezintă pentru Ungaria o zonă cu relevanţă deosebită, iar stabilitatea, securitatea şi dezvoltarea acesteia reprezintă un interes din punctul de vedere al securităţii şi strategiei naţionale - a spus Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, după întrevederea avută joi, la Budapesta, cu Buiar Osmani, ministrul de externe al Republicii Macedonia de Nord.
Ministrul ungar de externe a evidenţiat cu ocazia conferinţei de presă comune că tot ceea ce se întâmplă în Balcanii de Vest are un efect imediat asupra economiei şi securităţii Ungariei. Din acest motiv, Ungaria susţine cu toate forţa şi capacitatea sa procesele de integrare europeană şi euroatlantică ale ţărilor Balcanilor de Vest - a adăugat Péter Szijjártó, exprimându-şi totodată regretul pentru faptul că aderarea zonei la Uniunea Europeană avansează încet. Şeful diplomaţiei ungare a reamintit că Albania, Muntenegru şi Macedonia de Nord au fost deja admise în NATO, în timp ce UE a avut o "eficienţă zero" în privinţa integrării acestor state. Péter Szijjártó a precizat că Ungaria susţine cu fermitate la Bruxelles nevoia ca Uniunea Europeană să accelereze, în sfârşit, integrarea zonei Balcanilor de Vest în UE.
În opinia sa acest lucru ar fi important nu numai din perspectiva Ungariei, ci şi din perspectiva Uniunii Europene, deoarece, dacă procesul de integrare nu va fi accelerat, va exista "altcineva" care ar putea profita. Ar fi timpul ca UE să treacă la fapte "în loc să se lamenteze" - a declarat Péter Szijjártó.
Ministrul ungar de externe a mai a precizat: împreună cu omologul său au semnat acorduri cu privire la învăţământul superior, pregătirea comună a diplomaţilor, precum şi referitor la linia de credit deschisă de banca ungară Eximbank, în valoare de 115 milioane euro, în vederea finanţării cooperării între firmele ungare şi nord-macedonene.
Péter Szijjártó şi-a exprimat speranţa în rezolvarea cât mai rapidă a conflictului între Bulgaria şi Macedonia de Nord (în domeniul interpretării istoriei şi în cel lingvistic), cu care se justifică "formal" împiedicarea negocierilor de aderare. Ministrul ungar de externe a subliniat importanţa cooperării în domeniul securităţii şi în privinţa migraţiei ilegale. Péter Szijjártó a reamintit că la graniţa de sud a Macedoniei de Nord au fost detaşaţi 30 de poliţişti unguri, iar acest sprijin din partea Ungariei a fost prelungit acum până în 2022.
Buiar Osmani i-a mulţumit lui Péter Szijjártó pentru sprijinul Ungariei în privința integrării europene a ţării sale. Ministrul de externe al Republicii Macedonia de Nord a precizat: ţara sa nu s-a gândit niciodată la o alternativă la integrarea în Uniunea Europeană, iar Macedonia de Nord şi vor face totul pentru a realiza această integrare.
Buiar Osmani şi-a exprimat regretul pentru faptul că ţara vecină, Bulgaria, nu sprijină aderarea Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană. Buiar Osmani a mulţumit în mod special pentru serviciul prestat de poliţiştii ungari la graniţa sudică a Macedoniei de Nord Ungaria a ajutat mult, chiar şi în starea de pandemie, prin acordarea de sprijin umanitar.
Traducerea: Andrei Demeny/cciulu