MrBeast la Salina Turda: 43 de milioane de vizualizări, 12 milioane de comentarii

MrBeast la Salina Turda: 43 de milioane de vizualizări, 12 milioane de comentariiSalina Turda, filmată de vloggerul MrBeast. Sursă foto: captură video youtube/MrBeast

Cel mai urmărit vlogger din lume, MrBeast, a făcut o reclamă nesperată României. După ce a petrecut o săptămână în Salina Turda, unde s-a arătat fanilor lui, aproximativ 300 de milioane,  complet în extaz, filmarea lui a adunat peste 43 de milioane de vizualizări.

Salina Turda, cunoscută în toată lumea în câteva minute

MrBeast, cel mai cunoscut youtuber din lume, care are peste 300 de milioane de urmăritori, a petrecut şapte zile în Salina Turda din România.

Însoțit de câțiva prieteni, MrBeast a făcut mai multe filmări în mina de sare renumită pentru că este cea mai impresionantă formaţiune subterană din lume creată de oameni.

Salina Turda

Salina Turda. Sursa: arhiva EVZ

În filmările sale, MrBeast și ceilalți care îl însoțesc sunt extrem de încântați de ce decoperă în interiorul salinii despre care spun că arată ca un oraș din viitor.

Videoclipul publicat de american are până în prezent peste 43 de milioane de vizualizări.

„Acest oraş este construit în interiorul unei mine care datează de peste o mie de ani. Şi cu nenumărate tuneluri şi camere neexplorate. Cine ştie peste ce orori vom da? Acestea sunt scările care coboară în oraş. Cât de vechi sunt aceste scări? Mai bătrâne decât noi.  În regulă, acum că suntem aici jos, uită-te cât de sus e tavanul! Wow!”, spune vloggerul.

Cine este MrBeast

James Stephen „Jimmy” Donaldson, mai cunoscut sub pseudonimul online MrBeast, este un YouTuber american, personalitate de internet și om de afaceri.

MrBeast este la acest moment cel mai urmărit vlogger din lume, el adunând până în prezent un număr record de urmăritori, peste 320 de milioane, care îi apreciază foarte mult postările.

Este cunoscut pentru videoclipurile sale rapide.

43 de milioane de vizualizări, aproape 12 milioane de comentarii

Filmarea realizată în Salina Turda și ulterior publicarea ei pe youtube, aduce un plus de imagine fantastic orașului Cluj-Napoca și României.

Până la acest moment videoclipul a fost vizualizat de 43,6 milioane de ori de oameni din întreaga lume și a adunat până luni aproape 12 miliaone de comentarii.

Cei mai mulți dintre cei care au lăsat un mesaj sunt uimiți de Salina Turda și își exprimă dorința de a veni să o vadă.

Mesajul unui român a fpst aăpreciat de peste 100 de internauți.

„Mă bucur că MrBeast a ajuns să experimenteze una dintre atracțiile turistice populare ale României, Salina Turda sau mina de sare Turda. România este o țară subestimată. Vă mulțumesc MrBeast pentru vizita țara mea”, a scris românul.

Ne puteți urmări și pe Google News