Mozart, leac pentru traficanţi

Un artist flamenco celebru în lumea hispanică, Diego el Cigala, le-a recomandat traficanţilor mexicani de droguri să-şi facă timp pentru a asculta genii ale muzicii, precum Mozart, ca să fie mai sensibili şi ca să nu mai comită infracţiuni, relatează ziarul La Jornada, scrie AFP.

"Traficanţii de droguri şi criminalii mexicani ar trebui să asculte mai multă muzică clasică, cum ar fi Recviemul lui Mozart sau muzica lui Beethoven şi Mahler, dar şi Camaron de la Isla sau Paco de Lucia (artişti de flamenco). Muzica o să-i facă mai sensibili şi nu vor mai comite crime", a declarat cântăreţul înainte să susţină un concert la Mexic. Artistul spaniol de 41 de ani, de origine spaniolă, a devenit celebru în 2003 cu albumul "Lagrimas Negras", înregistrat alături de pianistul cubanez Bebo Valdes. După decembrie 2006, peste 23.000 de oameni au fost ucişi în Mexic în urma violenţelor dintre cartelurile de droguri care-şi dispută traseul spre Statele Unite, primul consumator mondial de cocaină, notează AFP. Ştirile despre crime odioase abundă în presa din Mexic.