Economia germană a înregistrat o creştere de doar 0,1% din PIB în cel de-al doilea trimestru al acestui an, iar cea franceză a stagnat, spre îngrijorarea liderilor statelor din Zona Euro.
"Am depăşit perioada de creştere exuberantă", a declarat ieri, pentru "Financial Times", Andreas Rees, economist la filiala din München a băncii Unicredit. Este, mai degrabă, "o întoarcere la normalitate" decât un dezastru, a completat, de la Bruxelles, Carsten Brzeski, economist la ING. În opinia sa, "întrebarea de un milion de dolari" este următoarea: marchează performanţele mai slabe din cel de-al doilea trimestru începutul sfârşitului miracolului economic german? Economiştii se aşteptau la o reducere a ritmului de creştere a PIB-ului Germaniei, după performanţa de 1,3% din primul trimestru. Oficiul de statistică german a oferit puţine detalii despre rezultatul modest de 0,1%, dar a explicat că valoarea importurilor a crescut mai mult decât cea a exporturilor în perioada aprilieiunie 2011. Economia germană s-a contractat puternic după colapsul Lehman Brothers, în 2008, dar şi-a revenit apoi spectaculos, datorită exporturilor către ţări emergente, precum China, reaminteşte "Financial Times". Recesiunea virtuală Deşi cifrele nu arată foarte bine, germanul de rând nu simte efectele crizei. Potrivit unui sondaj realizat de Institulul Allensbach, 53% dintre respondenţi sau declarat optimişti în legătură cu evoluţia economiei în următoarele 12 luni şi doar 12% şi-au exprimat pesimismul, scrie cotidianul american "New York Times.
"Criza este virtuală. Pentru majoritatea oamenilor, importantă este situaţia lor personală şi, pentru mulţi, aceasta s-a ameliorat notabil în ultimii trei sau patru ani", a explicat directoarea Institutului Allensbach, Renate Kocher.
Graţie măsurilor luate de guvern, peste 700.000 de germani şi-au găsit un loc de muncă în perioada mai 2010-mai 2011. Luna trecută, rata şomajului era de 7%, cu peste două procente mai mică decât în Statele Unite. Francezii rămân optimişti Deşi Franţa nu a înregistrat creştere economică în cel de-al doilea trimestru din 2011, oficialii de la Paris sunt convinşi că obiectivul de 2% pentru anul în curs mai poate fi atins. Ministrul francez de finanţe, Francois Baroin chiar a insistat, recent, asupra faptului că economia ţării sale are fundamente solide. 1,3% din PIB este creşterea economică înregistrată de Germania în primele trei luni ale acestui an, marcat de criza datoriilor suverane ale statelor din Zona Euro INIŢIATIVĂ FRANCO-GERMANĂ Tranzacţiile financiare ar putea fi taxate Franţa şi Germania vor propune, luna viitoare, ca Uniunea Europeană să instituie o taxă pe tranzacţiile financiare. Anunţul a fost făcut aseară, la Paris, de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, după o întrevedere cu cancelarul german, Angela Merkel. Potrivit lui Sarkozy, Parisul şi Berlinul le vor propune partenerilor europeni şi crearea unui "veritabil guvern al Zonei Euro". Portofoliul de "premier", al cărui titular va avea un mandat de doi ani şi jumătate, ar urma să fie ocupat de actualul preşedinte al Uniunii Europene, belgianul Herman Van Rompuy. Cu câteva ore înaintea întâlnirii dintre Merkel şi Sarkozy, preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, s-a pronunţat pentru schimbări structurale în vederea rezolvării crizei datoriilor. "Cred că liderii trebuie să decidă dacă se apropie de o uniune fiscală care să completeze uniunea monetară. Deşi sunt decizii europene pentru Europa, toţi suntem parte a economiei internaţionale şi toţi suntem implicaţi în joc", a adăugat Zoellick. "Germania este extrem de dependentă de pieţele externe de desfacere şi, prin urmare, de creşterea economică mondială.“ STEFAN BACH, expert al Institutului pentru Cercetare Economică din Berlin