Motivul pentru care dosarul Microsoft se reia de la zero, după 30 de termene de judecată

Motivul pentru care dosarul Microsoft se reia de la zero, după 30 de termene de judecată

Decizia aparține completului de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce unul dintre magistrați, judecătoarea Geanina Arghir, s-a pensionat.

Dosarul este unul cu prejudiciu uriaș, peste 50 de milioane de euro, inculpați fiind fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu (foto) și oamenii de afaceri Dinu Pescariu, Claudiu Florică și Călin Tatomir. Aceștia au fost trimiși în judecată în cursul anului 2017, pentru fapte de corupție, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, în legătură cu licențele Microsoft, folosite de computerele din toate școlile din România.

Dosarul a avut la Înalta Curte de Casație și Justiție, peste 30 de judecată. Acum trebuie să se rejudece de la zero, deoarece Codul de Procedură Penală prevede că un judecător care intră într-un complet de judecată trebuie să ajungă cu propria lui judecată, pe baza probelor de la dosar, la un verdict, vinovat sau nevinovat. În cazul de față, toate probele din dosar trebuie readministrate în fața noului judecător, pentru ca sentința să fie una validă și de necontestat.

DNA susține că în luna aprilie 2009 a expirat licența care acorda școlilor din România, licența Microsoft. Ulterior, Gabriel Sandu, cu încălcarea legilor a elaborat documentația pentru a scoate la licitație acest serviciu, firma câștigătoare fiind a controlată de Florică și Pescariu. „În acest context, inculpaţii Dinu Mihail Pescariu şi Claudiu Ionuţ Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro ... Documentaţia care a stat la baza licitaţiei (referat de necesitate şi caiet de sarcini) conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către MCSI, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din care făcea parte şi firma Dim Soft SRL. De asemenea, prin răspunsurile la solicitările de clarificări formulate în cadrul procedurii de licitaţie, Gabriel Sandu ar fi menţinut condiţiile restrictive prin care să fie favorizată D.Con-Net AG”, mai spun procurorii.

Ne puteți urmări și pe Google News