Motivul pentru care a picat întâlnirea Trump -Putin de la Paris. Rolul jucat de Macron

Presa din Rusia anunță că președintele Franței, Emmanuel Macron, a avut un rol determinant în anularea întâlnirii dintre Donald Trump și Vladimir Putin.

Potrivit presei din Rusia, Emmanuel Macron nu a vrut ca summitul ruso-american să eclipseze evenimentele dedicate împlinirii a 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial și s-a opus discuțiilor dintre liderul american și rus.

Chiar dacă summitul la nivel îănalt ruso-american a fost anunțat inclusiv de consilierul pe probleme de securitate națională al Statelor Unite, John Bolton, Emmanuel Macron a cerut Moscovei și Washingtonului să nu efectueze negocieri în format întreg la Paris, astfel încât să nu "eclipseze" evenimentele și întâlnirile pregătite de Palatul Elysée.

Vladimir Putin și Donald Trump vor sosi la Paris la 11 noiembrie. Anterior, era de așteptat ca ei să organizeze negocieri depline în perioada evenimentelor aniversare.