Motivul incredibil pentru care patru kosovari în floarea vârstei au solicitat AZIL în România

Motivul incredibil pentru care patru kosovari în floarea vârstei au solicitat AZIL în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa – I.T.P.F. Timişoara au depistat patru cetăţeni din Kosovo, care au încercat să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde. S-a întâmplat noaptea trecută. Kosovarii au fost duși la poliție, pentru audieri, dar imediat au trebuit predați unei echipe operative din cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil, întrucât au cerut azil pe teritoriul României.

Cei patru au intrat în România în zona Moravița – Deta. Ei au fost descoperiți în urma unei razii. Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani, au declarat că, întrucât nu şi-au găsit locuri de muncă în Kosovo, au hotărât să vină în România, deplasându-se pe jos, din Serbia, peste câmp. Planul lor era să muncească ”la negru” în țara noatră, însî după ce au fost prinși au solicitat azil.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News