Motivele pentru care inflația din Republica Moldova a fost ținută în frâu. Explicațiile Ancăi Dragu

Sursa foto: Dreamstime.com

Ruperea de dependența energiei rusești a fost o măsură vitală pentru Republica Moldova, care s-a orientat către acorduri cu România. Efectele s-au văzut în economie.

Câteva mișcări foarte importante în Republica Moldova au creat un mediu propice pentru scăderea inflației. Una dintre măsuri a fost legată de ruperea dependenței energetice de Rusia. Și ridicarea unor punți spre România, care livrează energie spre Basarabia. Anca Dragu, guvernator al Băncii Naționale, a explicat că și un flux financiar acordat de Uniunea Europeană a fost de mare ajutor pentru economia țării.

„Cazul Moldovei este o poveste de succes pentru Uniunea Europeană şi arată impactul pe care l-ar putea avea şi asupra altor naţiuni”, a declarat Anca Dragu, care a preluat conducerea Băncii Naţionale a Moldovei la sfârşitul lunii decembrie, într-un interviu acordat marţi la Viena.

Punctele-cheie care au ajutat la stoparea inflației din Republica Moldova

Consiliul European a decis în luna decembrie deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova, după ce Chişinăul a acuzat mult timp Moscova că îşi manevrează resursele de gaze pentru a menţine clasa politică sub influenţa sa.

Anca Dragu / Sursa foto: radiomoldova.md

Dragu a afirmat că mandatul său se va concentra pe consolidarea credibilităţii şi independenţei băncii centrale, precum şi pe sprijinirea reformei sectorului financiar din Moldova. Liberalizarea contului de capital şi asigurarea unei economii de piaţă pe deplin funcţionale se numără printre reformele cheie solicitate de Uniunea Europeană în procesul de aderare şi „asta este ceea ce trebuie să facem”, a spus ea.

Miliardul de dolari care a tras Basarabia în jos cu cel puțin un deceniu

De asemenea, guvernatorul Băncii Naționale din Moldova a mai declarat că trebuie să recupereze cel puţin o parte din fondurile pierdute în urma unui scandal de fraudă bancară de 1 miliard de dolari. Care a lăsat naţiunea în pragul falimentului în urmă cu aproape 10 ani. „Frauda rămâne o traumă nevindecată pentru Moldova şi trebuie să începem să recuperăm aceste fonduri ca o modalitate de a reconstrui încrederea oamenilor în sectorul bancar şi în instituţiile-cheie”, a declarat Dragu.