Eugen Tomac: În Consiliul European de joi nu s-a discutat oficial nimic despre extinderea Spațiului Schengen în 2023

Eugen Tomac: În Consiliul European de joi nu s-a discutat oficial nimic despre extinderea Spațiului Schengen în 2023 Eugen Tomac. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Eugen Tomac, președintele Partidul Mișcarea Populară (PMP), a vorbit despre posibilitatea extinderii spațiului Schengen în anul 2023, menționând că în Consiliul European de joi nu s-a făcut nicio referire la acest subiect.

Europarlamentarul a spus că mesajul Consiliului European a fost clar, dând de înțeles că nici în anul 2023 România nu va intra, alături de Bulgaria, în spațiul de liberă circulație Schengen. Austria a fost țara care a votat împotriva României pentru a intra în Schengen, Croația fiind singura acceptată.

Consiliul European nu a discutat extinderea spațiul Schengen în 2023

„Așa cum am anunțat în urmă cu două zile, în Consiliul European de joi nu s-a discutat oficial  nimic despre extinderea Spațiului Schengen în 2023. Nicio referire la România sau Bulgaria.

Discuțiile bilaterale din pauze sau solicitările noastre, exprimate prin Președintele care ne îndemâna să nu facem nimic, nu au fost auzite de nimeni”, a scris Eugen Tomac. El a subliniat că decizia Consiliului UE este clară, singura mențiune despre Schengen fiind când i-au urat bun venit Croației în spațiul de liberă circulație.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Acesta este crudul adevăr, am înregistrat un eșec de proporții, o umilință cruntă pe linie. Dar, evident, vina e la alții”, a mai scris europarlamentarul pe Facebook.

Iohannis a cerut răbdare în chestiunea Schengen

În urmă cu două zile, Eugen Tomac scria despre îndemnurile președintelui Klaus Iohannis ce a cerut răbdare și ca nimeni să nu acționeze emoțional în chestiunea legată de Schengen. Șeful statului a dat asigurări că se va discuta „umilința prin care a trecut România la reuniunea de la Bruxelles”.

„Din păcate, m-am uitat pe scrisoarea Președintelui Consiliului European, domnul Charles Michel, adresată șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană, aceasta fiind redactată pe 12 decembrie, la 4 zile după ce Austria, încălcând principiul cooperării loiale între instituțiile europene, ne-a blocat accesul în Schengen”, a mai scris Tomac pe Facebook.

El a adăugat în acest sens că Iohannis nu a reușit să schimbe agenda și să introducă, la recomandări ale Consiliului European, acceptarea noastră în spațiul Schengen, singura soluție posibilă rămânând reclamarea Consiliul Uniunii Europene la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.