Motivele ascunse ale crimei din Alba Iulia. Ce l-a determinat pe bărbat să-și omoare copilul de un an

Poliție. Sursa foto: Jaromír Chalabala | Dreamstime.com

Gelozia și dorința de răzbunare împotriva fostei soții l-au determinat pe tânărul din Alba Iulia să-și omoare copilul, iar mai apoi să se sinucidă. Individul nu a acceptat că femeia, de care era despărțit, i-a refuzat propunerile de împăcare și a dorit să-și refacă refacă viața cu altcineva. Tragedia s-a petrecut într-un apartament din Alba Iulia, în timp ce polițiștii, alertați de mama copilului, au așteptat câteva ore în fața ușii, înainte să intervină.

Bărbatul din Alba Iulia care s-a sinucis după ce și-a omorât bebelușul de numai un an era gelos pe fosta iubită deoarece dorea să-și refacă viața. El a postat mai multe mesaje și fotografii pe rețelele sociale de pe vremea când erau împreună și formau o familie. Gelozia, furia și dorința de răzbunare pe fosta iubită care l-a refuzat ar fi cauzele crimei pe care a comis-o.

Cei doi erau despărțiți de mai multe luni, iar femeia își găsise pe altcineva împreună cu care începuse o nouă relație. Acest lucru l-a înfuriat pe fostul iubit, Bogdan, care a recurs la un gest extrem, crimă urmată de sinucidere, pe care l-a motivat prin refuzul fostei iubite de a-l accepta înapoi.

„Cine e bărbatul care împingea căruciorul băiatului meu? De ce nu am știut că i-ai dat o nouă figură paternă lui D.? … Cum ai permis necunoscutului acesta să fie în aceeași casă cu bebelușul meu? Ce știi despre el? De ce îți bați joc de băiatul meu? Nu am fost eu un tată suficient de bun, cine e acest bărbat? V-am întrebat «ce planuri de viitor aveți cu băiatul meu?» Și nu ați spus nimic”, a scris individul înfuriat într-un ultim mesaj.

După care a încheiat: „Încă pot alege”.

Poliția a intervenit după trei ore

Doar că, în loc să accepte realitatea, a dat curs furiei și a luat o viață de copil nevinovat. Apoi, posibil cuprins de remușcări, sau realizând ce se va întâmpla mai departe, și-a pus capăt zilelor.

Speriată de mesajele trimise de bărbat, mama copilului a sunat la numărul de urgență 112 și a alertat poliția. Ea era îngrijorată, în principal pentru copilul de un an, știindu-și fostul iubit violent.

Polițiștii l-au sunat pe bărbat au luat legătura cu proprietarul apartamentului în care tânărul se afla împreună cu micuțul, iar acesta le-a transmis că va veni la fața locului să deschidă ușa locuinței. Polițiștii au așteptat în jur de trei ore, înainte să intervină în casă, iar când au făcut-o i-au găsit pe cei doi, tată și fiu, morți.

Bărbatul nu a reușit să depășească momentul despărțirii

Conform publicației ziarulunirea.ro, relațiile dintre criminalul-sinucigaș și fosta iubită ar fi devenit din ce în ce mai tensionate, înainte de despărțire. Femeia ar fi sunat la 112, după o ceartă, iar un apropiat al celor doi a mărturisit pentru publicația citată că individul ar fi fost agresiv. Acesta ar fi fost motivul despărțirii dintre cei doi. Bărbatul nu a reușit să treacă peste separare și i-ar fi cerut iubitei să se împace, însă a fost refuzat. Iar în momentul în care a văzut că aceasta a început o nouă relație nu s-a mai controlat.

„Era despărțit de mama copilului de anul trecut, chiar l-am întrebat unde e nevasta și copilul și mi-a răspuns că au plecat pentru că s-a purtat urât cu ea. Copilul nu l-am văzut decât o singură dată la el, săptămâna trecută. L-am întrebat dacă s-a împăcat cu familia și a zis că e doar în vizită. Nu părea așa de trist, era bucuros că era cu copilul”, a povestit unul dintre vecinii bărbatului.

Oamenii cred că este vorba despre lașitate în cazul lui Bogdan. Ei cred că acesta ar fi trebuit să dea dovadă de rațiune și să încerce să-și rezolve problemele conjugale pe altă cale.

„Mi se pare un gest de lașitate și orice problemă oricât de gravă se poate rezolva, nu trebuie să recurgi la asemenea gesturi. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească”, a spus alt vecin.