Ofensiva de la Mosul a fost stopată de două acțiuni-surpriză ale ISIS: incendierea unei fabrici de sulf și un raid fulger asupra Kirkuk.
Militanții ISIS au purtat din nou lupte grele cu trupele irakiene sâmbătă, la Kirkuk, în ciuda declarațiilor Bagdadului că orașul a fost securizat și că acum se concentrează doar pe ofesiva de la Mosul.
Mai mult, ISIS a dat foc unei fabrici de sulf în apropiere de Mosul, ceea ce a făcut ca întregul câmp de luptă să se umple de fum toxic. Statele Unite au distribuit aliaților 24.000 de măști de gaze,
O coaliție de câteva zeci de mii de militari, sprijinită de Washington, a lansat la începutul săptămânii o vastă operațiune pentru cucerirea din mâinile ISIS a celui de-al doilea oraș ca mărime din Irak.
Alianța are de înfruntat un inamic de dimensiuni mult reduse – circa 6000 de oameni – care s-a baricadat în Mosul. Însă atacul ISIS asupra Kirkuk a dovedit că jihadiștii dispun încă de serioase capacități operaționale, chiar dacă au de luptat pe mai multe fronturi, și chiar dacă misiunile desfășurate au loc departe de zonele pe care le controlează.
Un luptător kurd („peshmerga”), care a cerut ca identitatea să nu-i fie dezvăluită, a declarat pentru The Guardian:
„Ni s-a spus ieri că situația din Kirkuk este gravă, așa că am părăsit linia frontului de la Khazer (la est de Mosul) și ne-am întors în Kirkuk. Circa 500 de peshmergas ne-am întors din Khazer și nimeni nu a venit să ne înlocuiască.”
Atacul lansat vineri de ISIS la Kirkuk și continuat sâmbătă vine după câteva zile de puternică rezistență în zonele despre care s-a afirmat să sunt proaspăt eliberate și anunță o campanie mult mai dificilă, mai lungă și mai sângeroasă față de cea prevăzută inițial, când la începutul ofensivei asupra Mosulului.
Karwan Hama Tata, un alt luptător kurd rănit în luptele de vineri, a declarat:
„Perspectiva mea asupra Mosulului s-a schimbat după ce am văzut ce se petrece la Kirkuk. Militanții (ISIS – n.r.) nu cunoșteau planul orașului și nu controlau decât două hoteluri și câteva alte clădiri, și tot am avut nevoie de două zile ca să-i terminăm. Însă la Mosul cunosc totul, au săpat tuneluri și se pregătesc de doi ani. Mulți vor muri aici.”
Trupele aliate care încearcă să cucerească Mosul au pătruns în satele creștine aflate la est de oraș. Au înălțat steagul irakian pe o clădire guvernamentală din Hamdaniya, după ce cu o zi înainte sărăbătoriseră cucerirea localității învecinate Bartella trăgând clopotele de la biserică, lucru care nu se mai întâmplase de mai bine de doi ani.
Circa 50 de sate au fost cucerite până acum, potrivit biroului de presă al armatei irakiene, însă replica ISIS a fost teribilă: atacuri ale convoaielor aliate cu mașini și camioane capcană pline cu explozibili, conduse de șoferi sinucigași și folosirea rețele de tuneluri secrete pentru a organiza ambuscade asupra luptătorilor în zone despre care credeau că fuseseră curățate de jihadiști.
Miile de bombe artizanale răspândite pe drumuri și prin clădiri au produs deja o sumedenie de victime, inclusiv doi jurnaliști. Și pe măsură ce trupele coaliției sprijinite de americani se apropie de Mosul ele trebuie să fie pregătite pentru o gherilă urbană crâncenă, având de înfruntat luptători antrenați și cu experiență, care se pregătesc de doi ani pentru această bătălie.
Intensitatea luptelor de la Kirkuk, care au durat mai mult de două zile, reprezintă un semnal pentru cât de sângeroasă va fi confruntarea de la Mosul. Potrivit unor surse citate de The Guardian, în Kirkuk au fost descoperite cadavrele a peste 50 de jihadiști, însă bilanțul morților printre irakieni și kurzi este de aproape 100.