Domnul Marin Protopopescu avusese o viață tumultoasă. Se îmbogățise pe la vreo patruzeci de ani din afaceri cu lemn.

Dintr-o dată se trezise înconjurat de prieteni și oameni care doreau să fie văzuți în preajma lui, încât se simțea cel mai iubit dintre pământeni. Lumea i se așternea la picioare împodobită cu covoare roșii, pe care defilau ispite cărora nu avea cum să le reziste. Din bărbatul fidel care fusese toată viața, domnul Protopopescu se transformase într-un autentic cuceritor, punânduși în valoare calități pe care habar n-avea că le are. Femeile îl găseau din ce în ce mai atrăgător, cu toate că trupul său crescuse proporțional cu averea. Dar de ce i-ar fi păsat cuiva că domnul Marin Protopopescu avea capul chel și veșnic îmbrobodit de transpirație? Pe cine interesa că trupul său împrăștia miresme ce puneau pe fugă întreaga populație de insecte a planetei ? Avea ceas de aur, haine făcute pe comandă și manșete gravate cu ințialele MP. Folosea parfum din abundență ca să ascundă mirosul de mlaștină puturoasă pe care corpul său masiv și greoi îl emana, pentru că domnului Protopopescu nu-i plăcea să se spele.

- Distrug bariera de protecție a pielii, îi spunea unui prieten. Am citit într-o carte că regii Franței se spălau de două ori pe an. Păi ce erau proști? Nu erau.

O singură femeie era imună la duhoarea acestui bărbat – Lina, nevasta alături de care își petrecuse ultimii douăzeci de ani, servitoare, chiar slugă, bucătăreasă și sprijin la nevoie. Se căsătoriseră de tineri și niciunul dintre ei nu cunoscuse căldura altui trup. Dar banii veniți din cer i-au ridicat domnului Protopopescu praful din ochi, lăsându-l să vadă că în jurul lui trăiesc femei altfel decât era el obișnuit, cu părul vopsit și ochii plini de culori, gene lungi, arcuite, sâni voluptoși și gleznă subțire, care abia așteptau să fie descoperite. A mai aflat și de curajul pe care ți-l dă beția dar, mai presus de toate, a aflat că banii îi puteau îndeplini dorințele cele mai ciudate.

- Marine, păzește-te să nu rămână vreuna gravidă, l-a sfătuit un cunoscut.

- Nu-mi fac griji, asta nu se va întâmpla niciodată. Păi cât s-a chinuit biata Lina să rămână gravidă și n-a reușit ? Doctorii i-au spus clar că nu e vina ei, că eu eram ăla sterp.

Convins că n-avea cum să lase în urmă vreun moștenitor nedorit, domnul Marin Protopopescu își împrăștia sămânța stricată prin orice trup de femeie ușoară care-i oferea plăceri tarifate. Nu exista prostituată în județ care să nu-și fi făcut norma cu el. Dar cel mai mult îi căzuse cu tronc o cântăreață de la Restaurantul Lebăda verde, pentru care chiar se bătuse cu niște mahări din Constanța. Era dată naibii țiganca și avea o voce de smulgea lacrimile și din ochii cei mai uscați. O dată pe săptămână era numai a lui, chiar dacă trebuia să o plătească cât zece. - O să mă bagi în datorii, Nuțo, cu alții te duci pe doi lei, iar de la mine vrei milioane.

- Dacă nu-ți mai place, pot să plec, abia mă așteaptă Dumitriu de la Constanța.

Poate vă întrebați ce părere avea Lina, nevastă-sa, despre desfrâul în care Marin se afundase. Nici nu-i păsa mai puțin și îi mulțumea lui Dumnezeu că o scăpase de pacoste. Nu se vedeau cu zilele, dar niciunul nu simțea lipsa celuilalt. Lina își vedea de treaba ei la fabrica de cherestea, sporind averea familiei pe care domnul o toca cu toate tărfele. Când credeau că nimic rău nu li se va întâmpla vreodată, nenorocirea a bătut la ușa Linei și a lui Marin Protopopescu. Femeia s-a prăpădit într-o dimineață, pe când se afla în control prin fabrică. O mașinărie a strivit-o și a tocat-o de n-au mai avut cu ce să umple cosciugul. Marin rămăsese văduv și toate femeile care se mulțumiseră cu firimituri, tânjeau acum după rolul de mare doamnă. Cea mai curajoasă a fost Nuța, țiganca. A venit la el cu burta mare și i-a spus :

- E al tău, Marine, trebuie să mergi la primărie să-l recunoști când s-o naște.

- Minți, nerușinato, s-a enervat bărbatul. Eu sunt sterp, n-am cum să-ți fac plozi. Ai greșit ușa și să nu te mai prind la mine vreodată.

Țiganca s-a jurat pe moși și strămoși că era al lui Marin, dar cine s-o creadă ? A izgonit-o și i-a cerut să lepede copilul dacă mai voia să fie cântăreață. Femeia l-a blestemat și s-a dus să nască în țigănie, la sorăsa, ca să n-o știe nimeni. Numai că Dumnezeu a luat-o ca s-o pedepsească pentru toate câte le făcuse, iar copilul abia născut a rămas orfan și al nimănui. Sora moartei n-a suflat o vorbă despre băiatul pe care l-a botezat Paulică și despre care vom mai auzi. Domnul Marin Protopopescu abia ieșise din doliu când viața i-a scos-o în cale pe minunata Carmen. Un înger de femeie, dar ce zic femeie, era aproape copil. Avea 25 de ani și un bărbat cu care se măritase de gura părinților. Bărbatu-său, Nae Filimon, era contabil la primărie și cel mai plictisitor om în viață. Ordonat și tipicar până la exasperare, o obliga și pe Carmen să se supună acelorași rigori. Avea cămășile mereu apretate, deși moda trecuse demult, șosetele călcate la dungă, purta chiloți de casă și chiloți de birou, se ștergea doar cu șervețe în dungi și adormea în fiecare seară la ora 21.45. Carmen făcuse școala de asistente medicale, dar lui Nae nu-i prea plăcea meseria asta, pentru că putea aduce mulți microbi în casă.

- Am făcut un calcul, iar salariul tău nu ar acoperi cheltuielile pe care ar trebui să le facem dacă m-aș îmbolnăvi, i-a spus contabilul, încercând să o descurajeze.

Dar Carmen s-a angajat cu o jumătate de normă la spitalul județean din oraș, alegându-și secția de cardiologie unde circulau mai puțini microbi și bacterii. Lucra de aproape un an aici și începuse să se cam sature. Își dorea să fie bogată, să fie doamnă, să aibă servitori și mașină. Frământată de tot felul de idei, a intrat într-o rezervă unde se afla un pacient important. Pe pat zăcea un domn foarte gras, cu respirație șuierătoare. Nu dormea, stătea cu ochii atârnați în tavan și fredona o melodie pe care i-o cântase, deseori, țiganca.

- Buna ziua, l-a întrerupt asistenta.

- Tu cine ești? A întrebat-o bărbatul.

- Sunt Carmen, trebuie să vă măsor tensiunea și să vă iau sânge pentru analize.

Domnul Marin Protopoescu , căci el era pacientul, a măsurat-o cu precizia unui croitor. Era foarte frumoasă și subțire. Și-a întins brațul și se amuza văzând-o cum se chinuia să-i găsească o venă sub stratul gros de grăsime care îl acoperea.

- Dacă reușesti, te iau de nevastă! i-a spus, glumind.

Poate vă întrebați ce căuta eroul nostru la cardiologie.

- Ei, coane, femeile și alcoolul o săți pună capacul la coșciug dacă nu te potolești. Ia-ți o nevastă care să-ți astâmpere sângele că mori înainte de vreme.

- Am inimă de piatră, doctore, altceva mă sperie. Și, dacă ai avea un medicament care să facă minuni când sunt cu o femeie, te-aș îngropa în aur.

- La vârsta ta, coane, ai nevoie de minuni, nu de medicamente.

Dar nu-i păsa de sfaturile doctorului. Văzând-o pe Carmen așa tânără și frumoasă, a simțit ceva ce părea a fi dragoste.

- Ești măritată?

- Da, domnule.

- Păcat, va trebui să te fur atunci. Câți ani ai?

- 25.

- Vrei să fii soția mea? Nu glumesc să știi! Acum că ai reușit să îmi iei și sânge, ai trecut un test important.

Și așa a început povestea lor. Într-o lună Carmen divorța de Nae Filimon, care n-a avut pretenții prea mari – contravaloarea mâncării și a detergentului pe care îl folosise femeia în timpul scurtei lor căsătorii, jumătate din vacanța pentru luna de miere și o mică sumă drept compensație morală. A primit toți banii și a încheiat afacerile cu însurătoarea care se dovedise a fi fost extrem de profitabilă. Domnul Marin Protopopescu era din nou om însurat și așezat la casa lui. O iubea pe Carmen atât de mult încât renunțase la toate viciile. Averea începea din nou să sporească și chiar îl bătea gândul să intre în politică. Parcă i-ar fi stat bine primar al orașului, ca să mai câștige puțin respect din partea oamenilor. Carmen devenise o doamnă așa cum visase, avea șofer și mașină la scară, servitori și mulți prieteni. Într-o zi femeia în casă a anunțat-o că o țigancă dorește să-i vorbească despre chestiuni foarte importante.

- Ești nebună Marta? Îmi bagi țigani în casă? Spune-i să plece.

- I-am spus doamnă, dar mi-a zis că dacă nu o primiți merge la ziar să zică ceva rău de domnul Protopopescu.

- Nemernica a auzit că Marin vrea să candideze și vrea să îi strice apele. Cheam-o la mine să vezi ce-i fac.

Țiganca, nimeni alta decât sora cântăreței Nuța care murise la naștere, a venit însoțită de un băiețel. Să tot fi avut vreo 3 ani puștiul, dar era atât de slab și de pipernicit încât cu greu puteai să-i ghicești vârsta adevărată.

- Ăsta e băiatul lu Marin Protopopescu i-a spus țiganca, fără să zică bună ziua.

L-a împins pe copil înspre Carmen și i-a tras o palmă peste ceafă:

- Pupă mâna doamnei, prostule, cum te-am învățat. Că altfel o să mori de foame.

Carmen s-a ferit afișând o repulsie față de limbajul femeii.

- Nu e nevoie. Ce dorești de la mine?

- Eu nimic. Dar ăsta micu nu mai poate trăi așa. Trebuie să-l îmbrac și să-l hrănesc. Iar eu nu mai am cu ce, că mi-a murit bărbatul. Dacă nu ne ajuți mă duc la ziar.

- Soțul meu nu poate face copii, nu știu de unde ai scos minciuna asta.

- Poate cu matale, dar cu soră-mea a putut, după cum bine vezi. Întreabă-l, dacă nu mă crezi.

Carmen a simțit un junghi în stomac. De unde naiba apăruse țiganca asta să-i tulbure fericirea și să-i facă de rușine familia? Te pomenești că are pretenții la averea lui Marin! Iar ea nu reușise să-i facă până acum niciun copil. Simțea nevoia să o sugrume pe nespălata care avusese îndrăzneala să îi vorbească în felul în care o făcuse, dar era femeie cumpătată și încerca să găsească o soluție ca să evite un scandal.

Va urma