Moscova spune că nu a văzut pași concreți spre reluarea dialogului din partea președintelul Volodimir Zelenski, dar că are răbdare pentru aceasta
„Nu am văzut nimic nou până acum, dar nu vreau să mă grăbesc să trag concluzii”, a spus premierul din Moscova, Dmitri Medvedev, într-un interviu la televiziunea Rossia 1, citat de agențiile de presă rusești. „Mesajele emise la Kiev în ultima vreme au fost foarte contradictorii și nu am văzut până acum acțiuni concrete. Haideți să avem răbdare”, a mai spus premierul rus, scrie Europa Liberă.
Pe de altă parte, Volodimir Zelenski, recent învestit în funcţie, a ales Bruxellesul ca primă destinaţie pentru prima sa vizită oficială în străinătate săptămâna viitoare, informează dpa şi Ukrinform.
Potrivit serviciului de presă al preşedinţiei de la Kiev, Zelenski va face o vizită de la lucru la sediile UE şi NATO din Bruxelles în zilele de 4 şi 5 iunie. În cadrul întâlnirilor cu înalţii oficiali europeni, se aşteaptă ca Zelenski să 'discute despre modalităţile de intensificare a eforturilor internaţionale pentru a se pune capăt războiului' din estul Ucrainei, conform serviciului său de presă.
Cu această ocazie, el urmează să aibă întâlniri cu preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Volodimir Zelenski a declarat în discursul rostit la învestirea sa în funcţia de preşedinte săptămâna trecută că rezolvarea conflictului din Donbas, unde armata ucraineană se confruntă cu rebelii separatişti pro Moscova, reprezintă una din principalele priorităţi ale mandatului său.
Conflictul, care durează de cinci ani, separă de restul ţării două din regiunile cele mai estice ale Ucrainei - Lugansk şi Doneţk - situate în apropiere de frontiera cu Rusia şi controlate de separatişti. Aproximativ 13.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în acest conflict, potrivit estimărilor ONU.
Intervenția armatei ruse în Ucraina a început la 24 februarie 2014, ca urmare a Revoluției ucrainene pro-europene soldate cu o lovitură de stat, când trupe speciale rusești fără însemne au preluat controlul asupra celei mai mari părți a peninsulei Crimeea din Ucraina situată pe coasta de nord a Mării Negre, inclusiv clădiri civile, aeroporturi și baze militare.