Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei de Stat , Alksei Puşkov este de părere că sistemul antirachetă NATO amplasat pe teritoriul României este îndreptat împotriva Rusiei. Acesta atacă declaraţiile secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
"Jens Stoltenberg a declarat că sistemul antibalistic din România nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci ar viza ameninţări abstracte. Aceste declaraţii înseamnă un lucru: este îndreptat împotriva Rusiei", a scris Aleksei Puşkov pe pagina sa de Twitter, conform Sputnik Italia.
Jens Stoltenberg a declarat în timpul vizitei în România că sistemul antirachetă NATO are scop pur defensiv şi nu vizează în niciun fel contracararea arsenalului nuclear rus.
"Capacităţile pe care le-am dezvoltat sunt pur defensive. Acest lucru este important. Acest amplasament din România, la fel ca şi ca şi cel din Polonia, nu sunt îndreptate împotriva Rusiei", a spus secretarul general NATO.
Planul NATO de a instala elemente antibalistice în România şi Polonia dă naştere unor tensiuni cu Moscova. Rusia vede iniţativa americanilor ca pe o ameninţare, fiind de părere că sistemele militare amplasate la noi ar fi îndreptate împotriva sa, în ciuda faptului că Alianţa Nord-Atlantică a precizat că sunt vizate capacităţile balistice ale ţărilor precum Iran sau Coreea de Nord.
"Noi am spus de la bun început că sistemul antirachetă (din România - n.red.) reprezintă o ameninţare pentru Rusia. La început au fost explicaţii ample referitoare la potenţiale ameninţări balistice din partea Iranului. (...) Trebuie să vă amintesc că preşedintele Vladimir Putin a întrebat de mai multe ori împotriva cui este îndreptat acest sistem", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.
"Nu se pune întrebarea dacă Rusia va lua sau nu măsuri; este clar că sunt luate măsuri pentru menţinerea securităţii Rusiei la nivelul adecvat", a anunţat Peskov.
Ministerul rus de Externe a avertizat NATO şi Statele Unite că se ridică problema unei încălcări a Tratatului forţelor nucleare intermediare, potrivit Mediafax.
"Instalarea elementelor antirachetă în România afectează interesele de securitate ale Rusiei", a transmis Ministerul rus de Externe. "Decizia Statelor Unite de a instala elemente antibalistice în România este greşită, existând riscul afectării echilibrului strategic", a subliniat diplomaţia rusă. "În plus, este vorba de o încălcare de către Statele Unite a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare", a reiterat Moscova.
Activarea sistemulului antiballistic din Româna are menirea de a apăra Europa de ameninţările unor ţări precum Iranul, a fost argumentul emisarului Pentagonului în Europa, Robert Bell, reiterând poziţia SUA că sistemul antirachetă de la Deveselu nu este îndreptat împotriva Rusiei.
"Acum, NATO va avea capacităţile militare de a apăra Europa", a declarat Robert Bell referindu-se la integrarea elementelor antibalistice de la Deveselu (judeţul Olt) în sistemul antirachetă al Alianţei Nord-Atlantice. "Iranul continuă să suplimenteze capacităţile balistice, iar noi trebuie să fim pregătiţi. Sistemul antirachetă (din România - n.red.) nu este îndreptat împotriva Rusiei", a subliniat Bell.