UPDATE CRIMEEA. Obama: Rusia riscă să devină tot mai mică pe scena mondială

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului federal rus, va adopta „cât mai curând posibil” o lege ce va permite Crimeii, care a votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea alipirii la Rusia, în referendumul de duminică, să adere la Federația Rusă.

UPDATE 22.00 Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care recunoaşte independenţa regiunii ucrainene Crimeea.

"Rusia, ţinând cont de voinţa locuitorilor din Crimeea, exprimată prin referendumul din 17 martie 2014, decide recunoaşterea Republicii Crimeea ca stat suveran şi independent în care oraşul Sevastopol are un rol special", precizează decretul.

"Decretul intră în vigoare în ziua semnării", precizează Kremlinul. UPDATE 18.00 Ucraina şi-a rechemat azi ambasadorul de la Moscova, în urma referendumului care a aprobat alipirea acesteia la Rusia.

"Ţinând cont de situaţia cu privire la Crimeea şi de necesitatea de a discuta anumite aspecte internaţionale ale crizei, Ucraina îşi recheamă pentru consultări ambasadorul în Rusia, Volodimir Elcenko", a anunţat Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat. UPDATE 17.00 Într-o intervenție de la Casa Albă, Barack Obama a avertizat că prezența militară continuă a Rusiei în Ucraina nu va duce decât la izolarea diplomatică a Moscovei și „diminuarea rolului său la nivel mondial”. El a mai atras atenția că SUA și comunitatea internațională își vor menține susținerea fermă acordată Ucrainei. Orice alte acțiuni provocatoare ale Rusiei vor atrage noi sancțiuni, a mai declarat Obama. Mâine, vicepreședintele Joe Biden va începe un turneu în Europa menit să asigure aliații NATO din estul continentului de sprijinul ferm al Statelor Unite în acest context. UPDATE ora 15.45: Președintele SUA, Barack Obama, a anunțat înghețarea conturilor unor oficiali ruși și ucraineni implicați în incursiunea Moscovei în Crimeea, anunță BBC. Este vorba despre 11 importanţi oficiali ruşi şi ucraineni, între care şi preşedintele ucrainean destituit Viktor Ianukovici, Serghei Aksionov, actualul lider din Crimeea, Dmitri Rogozin, vicepremierul Rusiei, Valentina Matviyenko, președintele Camerei superioare a Parlamentului rus. Anunţul executivului american a fost făcut la scurt timp după adoptarea de către Uniunea Europeană de sancţiuni împotriva a 21 de oficiali ucraineni şi ruşi consideraţi responsabili pentru referendumul privind anexarea Crimeii de către Rusia.

Rusia s-ar putea confrunta cu sancţiuni suplimentare în cazul în care va continua cu anexarea oficială a regiunii ucrainene Crimeea sau dacă va acţiona militar în continuare în Ucraina, a declarat un important oficial american, informează Reuters, preluată de Agerpres. UPDATE ora 15.00: Miniștri de Externe ai statelor UE au decis interzicerea acordării vizelor și înghețarea bunurilor pentru 21 de oficiali din Rusia și Ucraina, relatează BBC News, citând o sursă oficială. „Restricţii de călătorie şi blocarea conturilor - împotriva a 21 de oficiali din Ucraina şi Rusia”, a anunțat pe Twitter ministrul lituanian de Externe Linas Linkevicius. UPDATE ora 14.00: Liderul secesionist al Crimeii, Serghei Aksionov, şi-a anunţat azi, într-o postare pe Twitter, plecarea spre Moscova, unde mâine preşedintele rus Vladimir Putin va adresa un mesaj, pe tema Crimeii, Camerelor reunite ale Parlamentului rus. La o zi după referendumul privind alipirea peninsulei la Rusia, Aksionov a postat pe contul său de pe Twitter: „Am zburat spre Moscova”.

Potrivit RIA Novosti, o delegaţie a Parlamentului şi a Guvernului din Crimeea se îndreaptă spre Moscova pentru a discuta cu autorităţile ruse despre viitorul Crimeii, în lumina rezultatelor referendumului de duminică.

Astfel, pe lângă Aksionov, din delegaţie mai face parte şi preşedintele parlamentului local, Vladimir Konstantinov.

„Mergem la Moscova, unde vom avea întâlniri în Duma de Stat, poate chiar şi o şedinţă comună. Discutăm în prezent această problemă”, a afirmat Konstantinov. UPDATE ora 11.00: Parlamentul Crimeii (Consiliul Suprem) a votat, în unanimitate, alipirea la Rusia, în urma referendumului privind statutul peninsulei desfăşurat, ieri, în această republică autonomă din sudul Ucrainei, la care o largă majoritate de alegători s-au exprimat pentru includerea acesteia în componenţa Federaţiei Ruse şi separarea de Ucraina, potrivit AFP. Rusia este dispusă să discute cu Occidentul orice problemă legată de Ucraina, cu excepţia rezultatelor referendumului din Crimeea, a declarat, azi, Ghennadi Timcenko, vicepreşedintele facţiunii Rusia Unită (partidul de guvernământ) din Duma de Stat (Camera inferioară), informează ITAR-TASS, potrivit Agerpres.

„Suntem gata de dialog cu partenerii noştri occidentali cu privire la o gamă largă de aspecte legate de situaţia din Ucraina, inclusiv furnizarea de asistenţă economică acesteia. Putem discuta despre orice, numai nu despre rezultatele referendumului din Crimeea”, a indicat parlamentarul citat.

Subliniind că rezultatele consultării de duminică din Crimeea sunt „imuabile”, parlamentarul Rusiei Unite a spus că „în această problemă, poporul Crimeii şi-a spus deja cuvântul”. UPDATE ora 10.30: Miniștri de Externe din statele UE se reunesc azi pentru a discuta despre noi sancțiuni împotirva Rusiei, după ce Moscova a susținut referendumul din Crimeea, pentru ruperea de Ucraina, relatează BBC News.

Cele 28 de state membre UE iau în considerare interzicerea acordării de vize și înghețarea bunurilor mai multor oficiali ruși.

Alegerile din Crimeea, unde forțele pro-ruse au preluat controlul în februarie, spun că 97% dintre alegători au susținut alipirea republicii la Rusia.

Moscova a anunțat că va accepta rezultatul votului.

SUA și UE consideră referendumul ilegal.

Duminică noaptea, mii de locuitori din Crimeea au sărbătorit primele rezultate ale votului.

Oficiali locali au declarat că după numărarea a trei sferturi dintre buletinele de vot, 95,7% dintre alegători au susținut reintegrarea în Rusia.

Liderul Crimeii, instalat în funcție luna trecută, a apărut pe scenă în Simferopol, aseară, și pe fondul imnului național rusesc, a steagurilor rusești și a personalului Flotei rusești din Marea Neagră, le-a spus susținătorilor că republica Crimeea „merge acasă”.

Aksionov a spus că Parlamentul Crimeii va trimite azi o cerere oficială Moscovei, pentru a se alătura Federației Ruse. Circa 58% din populația Crimeii este de etnie rusă, restul fiind ucraineni și tătari. La consultarea de duminică au participat 1.274.096 de alegători sau 83,1% din locuitorii cu drept de vot din republica autonomă, a indicat acesta, adăugând că pentru alipirea Crimeii la Rusia s-au pronunţat 96,77 % din alegători (1.233.002 de persoane). UPDATE: Crimeea va cere oficial, luni, realipirea la Rusia, a anunțat, aseară, prim-ministrul din Crimeea, Serghei Aksionov, pe contul său de Twitter, informează Agerpres citând AFP și Itar-Tass. „Parlamentul Crimeii se va reuni luni în sesiune extraordinară pentru a adopta o candidatură oficială la integrarea în Federația Rusă", a declarat Akseonov. O delegație oficială a parlamentului de la Simferopol se va duce în aceeași zi în Rusia, a adăugat el, fără a preciza obiectivul acestei vizite.

"Vrem să avansăm cât mai rapid posibil, dar cu respectarea tuturor procedurilor legale", a mai declarat primul ministru prorus. „Rezultatele referendumului din Crimeea au arătat în mod clar că locuitorii peninsulei își văd viitorul doar ca parte a Rusiei”, a declarat pentru Interfax vicepreședintele Dumei și secretarul consiliului general al Rusiei Unite (partidul de guvernământ), Serghei Neverov, comentând rezultatele consultării de duminică, potrivit Reuters, citat de Agerpres. Președintele Dumei de Stat, Serghei Narâșkin, a expus duminică seara etapele includerii Crimeii în componența Federației Ruse în cazul unei unui rezultat pozitiv al referendumului. „Din 2011, este în vigoare Legea cu privire la procedura de acceptare și formarea de noi subiecți. Aceasta definește cerințele și ordinea includerii în componența Federației Ruse”, a indicat el, într-o declarație făcută la postul de televiziune Pervâi Kanal, citat de ITAR-TASS. Astfel, în conformitate cu acest document, dacă un stat străin adresează Moscovei o cerere privind aderarea la Federația Rusă și încheierea unui tratat internațional corespunzător, președintele Rusiei informează ambele camere ale Adunării Federale, precum și guvernul, iar, dacă este necesar, desfășoară consultări. Apoi, șeful statului sesizează Curtea Constituțională pentru a evalua dacă tratatul privind includerea unei noi entități în componența Federației Ruse nu contravine Constituției țării și, în cazul unei decizii favorabile din partea Curții, acordul internațional este trimis, spre ratificare, în Duma de Stat, împreună cu un proiect de lege federală constituțională, care stabilește numele, statutul și granițele noului subiect. Dacă aceste documente obțin sprijinul Dumei, sunt operate modificări la Constituția Federației Ruse, completată cu numele unuia sau al mai multor subiecți, după caz. Potrivit RIA Novosti, aproximativ 96% dintre alegătorii care au participat la referendumul de duminică privind statutul Crimeii s-au pronunțat pentru alipirea peninsulei la Federația Rusă, în conformitate cu voturile contabilizate de la trei sferturi din birourile de vot. „Pentru unirea cu Rusia au votat 95,7% dintre alegătorii care au participat la vot după numărarea a 100% din buletine la trei sferturi din secțiile de votare”, a declarat luni dimineață șeful Comisiei pentru referendum, Mihail Malâșev.