Declarație șocantă la Moscova despre sistemele NATO din Estul Europei. Criza rachetelor din Cuba s-ar putea repeta

Desfăşurarea de către SUA a sistemelor pentru rachete în apropierea graniţelor Rusiei ar putea conduce la o nouă criză a rachetelor precum cea din Cuba

Declarația a fost făcută luni de viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, citat de Reuters.

Rusia a criticat puternic planurile SUA de desfăşurare a sistemelor de rachete în Europa de Est şi retragerea Washingtonului din tratatul de control al armelor INF, scrie Agerpres.

Printre altele, Rusia consideră în avans ca "ilegale" noile sancţiuni americane împotriva Iranului.

Noile sancţiuni economice pe care Washingtonul se pregăteşte să le pună în aplicare împotriva Iranului sunt "ilegale", a apreciat luni Kremlinul, citat de France Presse.

"Noi considerăm că aceste sancţiuni sunt ilegale. Este tot ce putem să spunem", a declarat în faţa jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timp ce tensiunile cresc între Statele Unite şi Iran.

Peskov a refuzat să spună ce măsuri ar putea adopta Rusia pentru a contracara sancţiunile Statelor Unite.

Criza rachetelor din Cuba a izbucnit în 1962 când Moscova a răspuns la o desfăşurare a rachetelor americane în Turcia trimiţând rachete balistice în Cuba, o situaţie foarte periculoasă când lumea a fost adusă în pragul războiului nuclear. 

Această criză a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină război nuclear și să se transforme în Al Treilea Război Mondial. Estimarea făcută chiar de președintele John F. Kennedy a fost că probabilitatea unui război nuclear a fost aproape 50%.

În timpul crizei, în afara rachetelor, au fost deplasați și câteva mii de soldați sovietici. Conform unor date furnizate de ministerul apărării, un număr de 64 de soldați sovietici și-au pierdut viața. Sursele rusești nu precizează însă și cauza. Într-un discurs televizat de o extraordinară gravitate, președintele american, John F. Kennedy, a anunțat că avioanele americane de spionaj U-2 au descoperit baze sovietice de lansare a rachetelor SS-4 Sandal în Cuba. Aceste rachete, purtând focoase nucleare, constituiau un pericol iminent deoarece, având rază medie de acțiune (2000 km), erau capabile să lovească un număr mare de orașe americane foarte importante, precum Washington.

Dintr-o dată, rachete sovietice puteau atinge teritoriul american, amenințând să discrediteze doctrina nucleară americană a represaliilor masive. Kennedy a anunțat că va ordona o "carantină"/blocadă navală a Cubei, pentru a împiedica navele sovietice să mai transporte pe insulă armament, și a explicat faptul că SUA nu va mai tolera existența amplasamentelor de lansare a rachetelor.

Președintele a ținut să întărească ideea că America nu se va opri din acțiunea sa militară legată de ceea ce el numea: "amenințare clandestină, nesăbuită și provocatoare ce amenință pacea mondială".