Ministerul rus de Externe a îndemnat, joi, încetarea "urgentă" a focului în estul Ucrainei, zonă de conflict între armata ucraineană şi separatişti, pentru a permite acordarea unui ajutor umanitar populaţiei din acea regiune.
Potrivit unui comunicat, ministerul rus de Externe denunţă "situaţia extrem de gravă" din această regiune, din cauza luptelor care au loc zilnic şi cere forţelor ucrainene şi insurgenţilor să "dea dovadă de voinţă politică în acest moment crucial", scrie mediafax.ro.
Rusia a trimis spre estul Ucrainei un convoi umanitar de aproape 300 de camioane care conţine, potrivit Moscovei, peste 1.800 de tone de alimente, medicamente şi generatoare. Kievul suspectează că acest convoi ar putea fi folosit ca o acoperire pentru o intervenţie militară a ruşilor.
Convoiul, care a plecat spre estul Ucrainei marţi, se afla joi dimineaţă în regiunea de frontieră Rostov, în sudul Rusiei, potrivit unui reprezentant de la Moscova al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă.