Moş Crăciun se îndrepta spre o şcoală când a fost tras pe drepata de către polițiști, apoi suspus unui control. Ofițerul austriac i-a spus că îmbrăcămintea tradițională de Crăciun încalcă legea privind "acoperirea feței".

Hans M, în vârstă de 35 de ani, a trebuit să-și scoată barba albă curgătoare și mantaua roșie. În acest timp polițistul l-a întrebat: "Nu știţi  despre interdicția de a purta faţa acoperită?"Într-adevăr nu ştia austriacul că şi barba lui Moş Crăciun intră în această lege.

Înainte ca Hans să fie în cele din urmă lăsat să plece, ofițerul i-a spus: "Veți auzi de la noi". Hans, al cărui nume complet nu poate fi dezvăluit în conformitate cu legile stricte privind confidențialitatea austriacă, se temea că va primi o amendă. Așa că a luat legătura cu avocatul Erich Gemeiner, care a descris comportamentul polițistului ca fiind unul "arogant".

Noua lege care a intrat în vigoare la începutul lunii octombrie, prevede că oricine își acoperă fața în public ar putea fi amendat cu 150 de euro. În primele două săptămâni după intrarea în vigoare a interdicției, polițiștii vienezi au amendat 30 de persoane, deși numai patru dintre aceștia purtau burka sau niqab.