Primele doze de vaccin anti-Covid-19 vor intra în țară chiar în ziua de Crăciun, moment în care vor începe mai multe festivități menite să „sărbătorească” această reușită.
În perioada 25-27 decembrie, în toate regiunile țării se vor organiza activități menite să marcheze debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din România.
Când intră primele doze în țară?
Acțiunile vor începe vineri, 25 decembrie, odată cu intrarea în țară, prin Vama Nădlac 2 (județul Arad) a primelor 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19. Ora aproximativă de intrare în țară a primelor doze de vaccinuri este 12.00.
Sâmbătă, 26 decembrie, vaccinurile vor ajunge la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru național de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Ora aproximativă de sosire a vaccinurilor la Institutul Cantacuzino este 07.00.
„Intră pe la nădlac mâine şi merg la Cantacuzino. Atunci când ne va veni rândul, după programul stabilit, da, eu, Lucian Bode, mă voi vaccina. Institutul Cantacuzino a primit autorizările necesare, dar şi lăzile cu gheaţă carbonică, în care serurile vor fi duse la centrele de testare din întreaga ţară”, a declarat Lucian Bode, ministrul de Interne.
Vaccinarea este programată să înceapă în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19. Evenimentul de vaccinare de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” va începe duminică, 27 decembrie, la ora 09.00.
În ce spitale vor avea loc campaniile de vaccinare?
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov;
- Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, București;
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş" din Bucureşti, inclusiv secţia externă modulară Pipera;
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca ;
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa;
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova;
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi;
- Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Ruşdea” din Baia Mare;
- Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava;
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara, inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.