Morți și răniți la Reading. Clipele de groază rememorate de un supraviețuitor

Unul dintre supraviețuitorii atacului sângeros din Reading, Marea Britanie, care a reușit să fugă în momentul în care atacatorul s-a îndreptat spre grupul din care făcea parte, a vorbit pentru BBC despre momentele înfiorătoare pe care le-a trăit.

 

Trei persoane au murit potrivit și mai multe au fost rănite grav, sâmbătă seară, într-un parc din oraşul Reading, la vest de Londra, în urma unui atac brutal cu cuțitul, comis de un bărbat de origine libiană, identificat ca fiind Khairi Saadallah.

„Lumea se distra iar apoi, dintr-o dată, un bărbat a început să țipe. Țipa ceva, nu am putut să înțeleg ce spunea, nu știu dacă erau doar țipete neinteligibile sau o limbă străină sau altceva. Apoi a fugit, iar inițial am crezut că e doar o încăierare. Acum îmi dau seama că el începuse să înjunghie oameni.

A înjunghiat prima persoană, după care a făcut un ocol, pentru că erau mai multe persoane într-un cerc, între 8 și 10 persoane. S-a învârtit în cerc, în sensul contrar acelor de ceasornic, a venit la unul dintre ei, l-a înjunghiat, după care l-a înjunghiat pe un altul. A făcut acest lucru de mai multe ori.

Eu încă mergeam pe ideea că e doar o încăierare și doar priveam pentru că nu voiam să mă implic. Apoi s-a ridicat și am văzut că avea în mână un cuțit imens, de cel puțin 12 centimetri. Apoi s-a întors din nou spre noi. Atunci am început să strig: „Fugiți!”

Am auzit o mulțime de țipete în parc și am realizat că oamenii încep să fugă. Când și-a dat seama că am început să fugim și că nu poate să ne prindă din urmă, s-a întors și s-a îndreptat spre un alt grup care nu realizase încă ce se întâmpla.

L-am văzut înfigându-i cuțitul unuia dintre ei direct în ceafă. Cred că a mai reușit să mai înjunghie încă o persoană când toată lumea a realizat ce se întâmplă și au început să fugă. Când toată lumea a început să fugă atunci s-a întors și el și a luat-o la fugă spre ieșirea din parc”, a spus Lawrence Wort, unul dintre supraviețuitorii atacului terorist din orașul Reading, de sâmbătă seară, scrie Digi24.