MORȚI și RĂNIȚI pe străzile din Franța. Ce se va întâmpla cu JANDARMII VIOLENȚI

Aproximativ 124.000 de persoane au participat sâmbătă în Franţa la 2.000 de adunări de protest faţă de creşterea taxelor la carburanţi, a anunţat la prânz ministrul de interne Christophe Castaner.

UPDATE: Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea s-a întrebat, duminică, în legătură cu protestele de sâmbătă din Franța, unde sunt marii lideri ai UE care să condamne violențele manifestațiilor de acolo, așa cum au făcut în cazul României, în luna august.

„Sâmbătă a avut loc, după cum titrează presa internațională, un protest masiv împotriva guvernului francez și a președintelui Macron la care au participat, conform Le Figaro, 282.000 de manifestanți. Un protest împotriva guvernului nu reprezintă o noutate, însă în urma manifestațiilor de sâmbătă forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestaţii mişcării, dar și la forță. Rezultatul? Potrivit ministrului de Interne, peste 100 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, la diferite puncte de blocaj. Tot potrivit ministrului de Interne, 52 de persoane au fost reţinute, dintre care 38 se află în arest preventiv, iar acesta este un bilanț provizoriu. Din păcate s-a produs și o tragedie, o persoană pierzându-și viața.

În luna august, deontologii și analiștii propagandei acuzau intervenția jandarmilor din București, spunând că nicăieri în lume nu se intervine cu gaze lacrimogene și forță împotriva unor manifestanți care spuneau că sunt pașnici. Politicienii opoziției, în frunte cu  USR și PNL, acuzau instituția Jandarmeriei pentru modul în care și-a făcut treaba. Populismul acestora a făcut ca o acțiune a jandarmilor să fie prezentată în Europa ca fiind un atac nemotivat împotriva cetățenilor.

Iată că azi vedem cum acționează jandarmii francezi în cazul unei manifestații mult mai mari decât cea de la București. Ce au de zis acum cei din opoziție, marii deontologi care acuzau jandarmii români? Vor face sesizări la ONU, vor merge să ceară o rezoluție împotriva Franței? Aștept cu interes să văd cum vor cere europarlamentarii PNL, care au votat împotriva României, precum și Dacian Cioloș și reprezentanții USR, demisia lui Emmanuel Macron și a guvernului francez după violențele de sâmbătă. Aștept ca Monica Macovei, Siegfried Mureșan și ceilalți trădători ai intereselor României, care au votat rezoluția împotriva țării noastre, să acționeze la fel și în cazul altor state. Sau ei sunt mânați doar de interesele politice interne?”, a spus Andrei Gerea.

Mai multe incidente grave au avut loc în puncte de blocaj pe teritoriul ţării, a declarat ministrul, precizând că o manifestantă a fost omorâtă în Savoia şi 47 de persoane au fost rănite, dintre care trei grav. Totodată, forţele de ordine au reţinut 24 de persoane pentru rebeliune sau pentru că au încercat să forţeze barajele de manifestanţi.

Ministerul de Interne a indicat cinci „situaţii notabile” care ”au necesitat intervenţia forţelor de ordine”: la nivelul podului Normandia, al tunelului Mont-Blanc, pe autostrada A16 în Grande-Synthe, pe A31 în Meurthe-et-Moselle şi pe A9 în apropiere de Nîmes, scrie Agerpres.

În cadrul unei şedinţe avute la prânz, ministrul Castaner şi secretarul de stat Laurent Nunez le-au reamintit prefecţilor consemnele: „privilegiaţi dialogul, interveniţi atunci când păstrarea ordinii publice o impune, semnalaţi infracţiunile”.

„Niciun blocaj nu va fi tolerat de Ministerul de Interne”, au amintit ei, potrivit unui comunicat.