Agenția maghiară de știri MTI a anunțat că sâmbătă, în comuna Sângeorgiu de Mureş, alipită municipiului Târgu-Mureş, a fost dezvelit monumentul închinat victimelor, răniţilor şi persecutaţilor în urma confruntării sângeroase între români şi maghiari din martie 1990.
Agenția maghiară de știri MTI a anunțat că sâmbătă, în comuna Sângeorgiu de Mureş, alipită municipiului Târgu-Mureş, a fost dezvelit monumentul închinat victimelor, răniţilor şi persecutaţilor în urma confruntării sângeroase între români şi maghiari din martie 1990.
Eveniment rămas în memoria comună sub denumirea de Martie negru relatează agenția.
Iată declarațiile agenției maghiare de știri MTI
Monumentul ridicat la limita dintre cimitirele romano-catolic şi reformat din localitate comemorează prin simboluri maghiare, rome şi universale faptul că, în urmă cu 31 de ani, romii de limbă maghiară din Sângeorgiu de Mureş s-au alăturat comunităţii maghiare din Târgu-Mureş, care a fost atacată. Monumentul evocă de asemenea intervenţia locuitorilor din Sângeorgiu de Mureş, care au încercat, cu baricade ridicate pe drumul naţional, să blocheze accesul în Târgu-Mureş al autobuzelor şi camioanelor pline cu ţărani români întărâtaţi, veniţi din sate mai îndepărtate.
Mesajul viceprim-ministrului ungar Zsolt Semjén, trimis cu ocazia dezvelirii, a fost citit de consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, László Tóth.
Viceprim-ministrul ungar a evocat în mesajul său faptul că nu s-a întâmplat o tragedie şi mai mare şi că nu au fost mai multe victime, se datorează oamenilor din Sângeorgiu de Mureş. Ei „au au pus frână devastării”, iar autorităţile de atunci, în loc să le mulţumească, „au luat măsuri represive împotriva lor”, 6 persoane fiind chiar pedepsite cu închisoare. El a reamintit că, dintre cele 6 victime locale, 3 au fost maghiari, 3 romi cu limba maternă maghiară, 3 de religie catolică şi 3 reformaţi.
În opinia sa, monumentul demonstrează că „maghiari şi romi, catolici şi reformaţi, toţi suntem în primul rând oameni, împărtăşim aceeaşi soartă, aceeaşi viaţă. Dacă respectăm reciproc credinţa şi identitatea celuilalt, vom avea şi un viitor comun.”
Szabolcs Sófalvi, primarul din Sângeorgiu de Mureş, a apreciat că monumentul este semnul recunoştinţei faţă de toţi locuitorii comunei care s-au apărat, şi-au apărat familia şi au apărat poarta Târgu-Mureşului. „Suntem recunoscători şi celor care au fost târâţi în faţa justiţiei, care au fost bătuţi, întemniţaţi. (…) Suntem recunoscători faţă de toţi compatrioţii noştri care i-au înfruntat curajoşi pe cei ce ne-au terorizat în Martie negru din 1990.”
„Nu vă temeţi fraţi maghiari, ţiganii sunt solidari”
Primarul a declarat că monumentul a fost ridicat pentru ca Martie negru să nu se repete niciodată şi popoarele să poată trăi împreună în pace şi înţelegere.
Katalin Langerné Victor, subsecretar de stat pentru incluziune socială în cadrul ministerului de interne al Ungariei a trimis un mesaj citit de Ferenc Sándor Szakács, coordonatorul subsecretariatului de stat, în care a evocat sloganul din martie 1990, devenit celebru: „Nu vă temeţi fraţi maghiari, ţiganii sunt solidari”. Mesajul subliniază că romii de limbă maternă maghiară sunt consideraţi şi de maghiarii din Transilvania ca o comunitate resursă, deoarece ea contribuie în mare măsură la menţinerea şcolilor de limbă maghiară şi la conservarea culturii maghiare.
„Solidaritatea între maghiarii din Ungaria cu cei de peste hotare trebuie să fie extinsă şi asupra romilor de limbă maternă maghiară”– a declarat secretarul de stat adjunct în mesajul său.
Ferenc Péter, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, a evidenţiat: comunitatea maghiară aşteaptă de 31 de ani stabilirea celor responsabili pentru atacul împotriva comunităţii, de 31 de ani se aşteaptă să se facă dreptate.
Ce consideră propaganda maghiară
La 19 martie 1990, bărbaţi români înarmaţi cu bâte şi topoare au fost transportaţi din satele lor la Târgu-Mureş pentru a „proteja” oraşul de maghiari. Bărbaţii violenţi, în multe cazuri aflaţi sub influenţa alcoolului, au devastat sediul UDMR din oraş şi l-au rănit grav pe scriitorul András Sütő. Tentativa de pogrom antimaghiar a continuat a doua zi, însă ea a fost contracarată de un protest al maghiarilor din oraş. Protestatarii maghiari, împreună cu romii care le-au venit în ajutor, i-au alungat pe românii înarmaţi cu bâte, aduşi din Valea Gurghiului, şi pe manifestanţii români localnici care li s-au alăturat.
Confruntarea s-a soldat cu 5 morţi (3 maghiari şi 2 români) şi 278 răniţi. În urma evenimentelor, justiţia românească a investigat exclusiv reacţia maghiarilor, cei 30 de persoane puşi sub acuzaţie au fost exclusiv maghiari sau romi. Două persoane au fost condamnate la 10 ani, una la 6 ani, iar celelalte la câte 1 sau 2 ani de închisoare.
Sub pretextul evenimentelor acestui Martie negru de la Târgu-Mureş, autorităţile de la Bucureşti a reînfiinţat Serviciul Român de Informaţii (SRI). Securitatea, serviciul secret care funcţiona ca poliţie politică a regimului comunist, fusese dizolvată după căderea dictaturii.
La Târgu-Mureş, confruntarea sângeroasă şi justiţia părtinitoare a declanşat un puternic val de emigrare în rândul maghiarilor, în urma căreia comunitatea maghiară a devenit minoritară în oraş, citează flux24.ro.