Pentru ziua de naștere a Monicăi Bîrlădeanu, proaspătul său soț Valeriu Gheorghiță i-a pregătit o surpriză. Cei doi au sărbătorit ziua actriței într-o destinație de vis.
Monica Bîrlădeanu își sărbătorește ziua de naștere peste hotare
Actrița a împlinit 46 de ani pe 12 decembrie, iar pentru a se bucura din plin de ziua sa de naștere, Valeriu Gheorghiță i-a pregătit o vacanță în străinătate.
Cei doi s-au căsătorit recent și se bucură de fiecare clipă petrecută împreună, dovada fiind imaginile postate pe rețelele de socializare.
Destinația de vis unde și-a sărbătorit ziua
Vedeta și-a sărbătorit ziua de naștere la Viena, alături de soțul său. Impresionată de Târgul de Crăciun, aceasta a postat pe Instagram imagini pentru urmăritorii săi.
„Targul de Craciun de la Viena, cu bucurie de copil, restaurant la 165m inaltime care se roteste in timp ce iei pranzul, tobogan cu care cobori vreo doua etaje, strazi luminate minunat si un vin fiert bun tare.
Toatea astea pe un frig crancen, dar de care nu i-a mai pasat nimanui. Love#christmasmarket #wienchristmasmarket”, a scris actrița pe Instagram.
Nunta Monicăi Bîrlădeanu
Cei doi s-au căsătorit în această toamnă, iar evenimentul a avut loc la Palatul Snagov, La nunta au fost prezente persoane publice, precum Andreea Marin, Dana Rogoz, Adelina Pestrițu și Andreea Raicu.
Pentru acest eveniment, mireasa a avut două rochii, iar prețul acestora a ajuns la aproximativ 3.000 de euro.
„O nuntă așa cum am visat amândoi: la palat, într-o rochie de vis (două, de fapt) într-un decor superb, în arome perfecte, cu oaspeți aleși.
Am trăit frumos seara cu toții și abia aștept să împărtășesc cu voi câteva dintre momentele fabuloase ale serii, așa cum le-am trăit noi. Mulțumim tuturor oaspeților noștri pentru dragoste și bucuria de-a ne fi fost alături în unul din cele mai importante momente ale familiei noastre”, a scris aceasta pe Instagram.