Dictatul de la Viena a urmărit șantajarea României,Hitler avea informații despre rezervele românilor față de Germania.

Dictatul de la Viena (al doilea cu acest nume) a reprezentat momentul în care Germania a dorit ca România să fie prinsă în chingi. Dar oare cum s-a ajuns aici?

Dictatul de la Viena - al doilea dictat. Ce a aflat Hitler via Paris

Primul Dictat de la Viena a avut loc la 2 noiembrie 1938, iar atunci, după Tratatul de la Munchen din 29-30 septembrie 1938, Ungaria a primit Felvidék, „Provincia de Sus” din Slovacia. Este vorba de Rutenia sau Transcarpathia. România refuzase în vară această anexiune. Maghiarii au acționat pentru  acest Dictat tocmai fiindcă li s-a permis.

Franța capitulase, URSS primise Basarabia și Bucovina de Nord, ocupând și Herța. Dar oare numai de asta acceptase Hitler să dea curs aspirațiilor lui Miklos Horthy? Evident, nu numai de asta. În primul rând, serviciile secrete germane aflaseră că șeful SSI Mihail Moruzov concepuse înainte de iunie 1940, un plan. Planul prevedea „sabordarea” (termen din marină pentru scufundarea voluntară a unei nave) adică distrugerea infrastructurii petroliere a Văii Prahovei. Asta, tocmai ca să nu cadă în mâna lui Hitler, petrolul românesc.

De unde aflase Hitler? Evident din capturarea arhivelor Serviciilor secrete franceze. Arhivele n-au putut fi distruse fiindcă francezii nu se așteptau la capitularea rușinoasă din 22 iunie 1940. Așadar, Hitler știa ce proiectaseră românii. Apare astfel și explicația de ce în toamna aceluiași an, Moruzov era lichidat la Jilava. Și de ce, doar Canaris a ținut să-l salveze. Hitler și Antonescu îl voiau eliminat.

Dictatul de la Viena - discuții la Turnu  Severin, orașul natal al Președintelui Consiliului de Miniștri

Dictatul de la Viena a avut parte de discuții preliminare la Turnu Severin , la 16 august 1940. Din iulie 1940, nepotul lui Nicolae Bălcescu (era fiul fiicei fratelui lui Bălcescu, Barbu) Ion Gigurtu, inginer minier cu simpatii germane evidente a devenit șef al Guvernului. Legionarii au avut două ministere și un subsecretariat de stat, dar vor părăsi Guvernul.

Sursa: Napoca News

Discuțiile au înaintat greu fiindcă Ungaria cerea o suprafață mult prea mare decât erau dispuși românii să o acorde(69 000 kmp). Ministru de Externe era Mihail Manoilescu, un economist foarte bine pregătit dar cu simpatii legionare și naziste. Discuțiile s-au reluat la Viena unde românii au ajuns pe 29 august 1940, ora 13.30. Maghiarii s-au folosit inclusiv de otravă și de îmbătarea unor membri ai echipei românești pentru ca ei să traseze harta favorabilă Ungariei. Fiica lui Mihail Manoilescu a spus la mulți ani după război, că tatăl ei a fost otrăvit, De aceea a leșinat când a văzut harta finală. Un chelner i-ar fi mărturisit peste ani că ei, fiicei lui Manoilescu, el personal, i-a pus mai puțină otravă decât avea ordin pentru că era...prea frumoasă ca să moară...

29-30 august 1940. 24 de ore dramatice pentru România

În seara de 29 august, deși amenințați cu atac maghiar și sovietic de Ciano și Ribbentrop, Manoilescu și Valer Pop nu au cedat. Ei au spus că trebuiau să negocieze doar, nu să cedeze teritorii. Au cerut răgaz până pe 30 august pentru a primi instrucțiuni de la București. În acea dimineață (la ora 2.00), Consiliul de Coroană de la București a dat ultimul vot înaintea autorizării lui Manoilescu. Au fost o singură abținere, 19 voturi pentru Dictat, 10 împotrivă.

Dictatul de la Viena s-a semnat la Palatul Belvedere din Viena, la 30 august 1940.S-au cedat atunci 43, 492 kmp. Conform recensământului anului 1930, aici trăiau 2.393.300 de locuitori. 1.176.479 erau etnici români, 911.411 erau etnici maghiari, 138.800 erau evrei și 68.268 erau germani. Ceremonia de semnare din Salonul de Aur a durat între orele 13.30 și 14,30.

Era cedat un teritoriu pe a cărui linie de sud care pornea de la Oradea spre est, cuprindea Cluj, cobora spre sud-est spre Târgu Mureș, apoi cobora direct spre sud, pentru a cuprinde Odorhei și Sfântu Gheorghe. Atunci, Manoilescu a spus că s-a gândit că s-ar putea pierde Brașovul, dar a fost singura lui ușurare, Brașovul rămânând României.

Fabritius, jignitor cu românii, mai târziu, prieten cu Antonescu la București

România urma să evacueze teritoriul în 15 zile. Wilhelm Fabritius care din 23 aprilie 1936 era ambasadorul Reichului la București a folosit un ton agresiv cu delegația românească.  A fost un apropiat al lui Antonescu venit la putere prin înlăturarea lui Carol al II-lea, după 6 septembrie 1940. Regele Mihai, fiul lui Carol era rege, Ion Antonescu devenise prim-ministru dar se intitulase Conducătorul Statului. Atribuțiile de șef de Guvern le delegase avocatului Mihai Antonescu. Tocmai de asta, Hitler îl va demite fără să îl recheme la 13 decembrie 1940. Înlocuirea efectivă cu Manfred von Killinger s-a făcut la 24 ianuarie 1941. Evident, Fabritius îi disprețuia pe legionari, atrăgând furia SS-ului.

Epilog. Cum contam în cadrul Operațiunii Barbarossa!

Dictatul de la Viena a fost impus tocmai ca Hitler să fie aproape de câmpurile de la Ploiești. În plus, avea nevoie de o miză pentru a folosi 15-18 divizii românești de infanterie contra URSS în viitoarea Operațiune Barbarossa contra URSS. Totuși, Înaltul Comandament al Trupelor de Uscat (Oberkommando des Heeres - OKH) a declarat la 12 februarie 1941 ceva deloc măgulitor pentru Antonescu, armata sa și pentru susținătorii lui Antonescu! Armata Română, susținea OKH în răspunsul la Directiva nr. 21, a Grupului de Armate Sud către Secția Operații a OKH „nici nu putea fi apreciată ca armată”.

Generalul Franz Halder, Şeful Statului Major al O.K.H a raportat la 24 februarie 1941, Grupului de Armate Sud:

„Conform informaţiilor Misiunii Militare germane din România pentru Armata de Uscat, forţele armatei române, în majoritate, nu sunt indicate pentru misiuni de luptă independente. Trei divizii de infanterie (divizii de elită) vor putea fi folosite, probabil, pentru misiuni de atac mai uşoare în condiţii favorabile. Folosirea diviziei moto-mecanizate în cadrul forţelor germane la flancul stâng pare posibilă pentru misiuni mai uşoare. În afară de aceasta, pentru moment, nu se poate stabili cu precizie pe ce forţe se mai poate conta. Ca efectiv maxim pot fi luate în considerare pentru misiuni de apărare 8 divizii de infanterie, 4 brigăzi de munte şi 6 brigăzi de cavalerie”

Concluzia: propaganda deșănțată a generalului Ion Antonescu nu avea niciun sprijin!

Pur și simplu, Antonescu, pentru a-și întări regimul, se lăuda cu prietenia sa cu Hitler și că va lua parte la „lupta pentru civilizație”! Rapoartele din arhive, pe care cine știe dacă susținătorii lui Antonescu le știu, arată că pentru Germania eram la categoria „și altele” sau în argou militar, „carne de tun”.

De asta, a făcut Hitler Dictatul de la Viena, alături de Mussolini! Nu că l-ar fi agreat pe Horthy prea tare! Voia să securizeze zona petrolieră a României! Voia  să folosească Armata Română pe Frontul de Est atât cât se putea conta și cât puteau conta pe ea, generalii săi!

Sursa foto: Arhivă/Wikipedia/Napoca News