Monica Anghel a devenit instructoare de fitness și și-a schimbat stilul de viață. Cu toate acestea, artista va reveni pe micile ecrane de Revelion la Pro Tv. Cântăreața a declarat că deja a semnat contractul cu Pro Tv. Ea va fi prezentă și într-un serial difuzat pe Voyo. Acolo, solista va avea un rol secundar.
Monica Anghel revine pe micile ecrane
„Ce pot să spun este că pe partea de televiziune acum sunt invitat. Deja am semnat contractul pentru Revelionul de la PRO și pentru un serial tot la Pro, care se va da pe Voyo. (…) Nu (nu apare în Tătuțu n.red), în alt serial. Am o secvență, un personaj”, a spus Monica Anghel, potrivit ciao.ro.
Cum își menține silueta
Recent, artista a explicat cum reușeste să se mențină la aceeași greutate de mai bine de 8 ani. Ea a spus că a slăbit după ce s-a operat la coloană și că de atunci este foarte atentă la alimentație.
„În primul rând prin alimentație. Fără alimentație degeaba faci sport. De 8 ani sunt la 60-62 kilograme, cam așa. Uite, mâine o să am 62, dar e ok. Dacă nu aveam necazul cu coloana să fiu operată, cred că n-aș fi slăbit niciodată.
La acest eveniment sunt alături de doamna profesor Mihaela Grigoriu, doamna avocat Ramona Preda și doamna avocat Amalia Bica. Ele sunt prietenele mele vechi și dragi și iubite pe care le ador, le prețuiesc și le admir și de aceea le-am invitat să fie în această seară împreună cu mine”, a spus ea.
Monica Anghel evită dulciurile
Monica Anghel a mai spus că încearcă să mănânce zahăr cât mai rar. Atunci când simte nevoia de dulciuri, ea își cumpără o prăjitură cu frișcă naturală sau mănâncă un măr.
„Mi se mai întâmplă câteodată să mai mănânc un dulce. Doar că trebuie să fiu foarte convinsă că atunci când se întâmplă asta trebuie să mănânc ceva dulce. Atunci când mi-e poftă de ceva dulce, mănânc în prima zi un măr. Cel mai mult îmi plac merele românești, ionatane, sunt cele mai bune!
Dacă pofta persistă în a doua zi, mai mănânc un măr, mai îmi fac apă cu lămâie și dacă tot persistă pofta de dulce, atunci mă duc și mănânc o prăjitură, de regulă o prăjitură cu frișcă naturală, să fiu sigură că mănânc ceva bun, natural și care chiar îmi place. În ultima vreme nu prea am simțit nevoia de dulce. Sau îmi iau o înghețată de vanilie și o savurez așa, încet-încet”, a spus ea.