În 1830, Revoluţia din iulie a răsturnat regimul represiv al lui Carol al X-lea, fratele lui Ludovic Filip. Acesta a abdicat în favoarea unui nepot, pe care monarhiştii îl priveau ca pe regele legitim.

Datorită politicii sale republicane şi popularităţii în rândul maselor, Camera Deputaţilor a ignorat dorinţa legitimiştilor (susţinătorii lui Henric al V-lea) de a-l susţine pe nepotul regelui Carol, proclamându-l în schimb pe Ludovic-Filip drept rege al Franţei.

Monarhia Populară

Noul monarh şi-a luat titlul de „Rege al Francezilor”, o inovaţie constituţională cunoscută ca Monarhia Populară.

Una din cauzele popularităţii sale a constituit-o modul de viaţă simplu pe care îl afişa. Susţinerea principală a venit din partea clasei mijlocii, care îl numea „regele cetăţean”.

Ulterior, modul său de guvernare a devenit conservator, iar popularitatea sa a scăzut. Una din cele mai importante revolte ale populaţiei s-a produs în anul 1847.

La 24 februarie 1848, spre surprinderea generală, regele Ludovic Filip a abdicat în favoarea nepotului său, deoarece fiul şi moştenitorul direct, prinţul Ferdinand murise.

Temându-se de repetarea scenariului cu Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta, s-a deghizat şi a părăsit Parisul, refugiindu-se în Anglia. Adunarea Naţională, cu toate că iniţial a plănuit ca nepotul lui Ludovic Filip să fie rege al Franţei, a acceptat Republica a II-a, proclamată în circumstanţe controversate.

Prinţul Ludovic Napoleon Bonaparte a fost ales preşedinte, iar în 1851, acesta s-a declarat preşedinte pe viaţă.

Un an mai târziu, s-a proclamat împărat sub numele de Napoleon al III-lea şi a reînviat conceptul de „Imperiul Napoleonian”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric