Relația dintre Ilinca Vandici și Teo Trandafir a trecut și prin momente tensionate! Deși se cunosc de mai bine de două decenii, între ele nu a fost mereu armonie deplină. Acum, cele două colaborează în emisiunea "Follow us", difuzată pe Kanal D2.
Ilinca și Teo sunt prietene de peste 20 de ani, însă abia acum colaborează pentru prima oară la nivel profesional. În trecut, relația lor nu a fost lipsită de provocări, iar Teo Trandafir a recunoscut recent că au avut unele neînțelegeri.
Cum s-au întâlnit cele două prezentatoare
Prezentatoarele de la Kanal D2 au oferit publicului o privire în profunzimea relației lor, care se întinde pe parcursul a mai mult de două decenii, dezvăluind în același timp provocările personale și profesionale cu care se confruntă fiecare dintre ele.
Ele au împărtășit povestea în care s-au întâlnit, reacția lor inițială când li s-a făcut propunerea de a lucra împreună, precum și opiniile lor despre tendința oamenilor de a le compara între ele.
„Zicem anii, dacă suntem transparente, suntem transparente până la capăt. Sunt 20 de ani. Ilinca nu-i arată încă, eu m-am apucat de ei. Ne-am întâlnit la o emisiune unde făcea cuplu (n.red.: prezenta) cu Adrian Artene. Mie mi-a plăcut foarte mult cuplul ăla. M-am întâlnit cu Ilinca în curte și-am luat-o de jugulară și am dat cu ea de pământ. Ea era în perioada aia foarte rănită, era într-o perioadă foarte nasoală și eu nu mi-am dat seama.
Auzi, dacă nu vrei să-nveți nimic de la mine, vezi că eu sunt aici ca să-ți iau jobul. Mititica a deschis niște ochi atâta și și-a dat seama că aveam dreptate, pentru că eu puteam să fac asta, dar nu eram trimisă acolo ca să… așa ne-am cunoscut noi două”, a spus Teo Trandafir, pentru Fresh by Unica.
Ce lecție a primit Ilinca Vandici
Ilinca Vandici a mărturisit că sinceritatea colegei a fost o surpriză pentru ea în acel moment. Prezentatoarea TV a declarat că a învățat o lecție valoroasă de la Teo Trandafir în acea situație, când aceasta a început să reprezinte o amenințare pentru poziția ei de muncă.
„A fost o lecție foarte importantă pentru mine. (…) Îmi place să învăț de la oamenii din jurul meu. Ceea ce s-a întâmplat cu Teo atunci mi-a întărit și mai tare respectul și admirația pe care i le purtam deja. În momentul în care un om pe care îl admiri, îl stimezi, îl respecți, vine și dă cu tine de pământ, pe moment îți iei șoc. Zici: «Mamă, ce nebună, ce i-a venit?». După care te duci acasă, rumegi situația și îți dai seama că ăștia sunt oamenii adevărați care trebuie să fie lângă tine. Ei sunt cei care te vor trage de mânecă atunci când greșești, care te vor ajuta să te repoziționezi pe drumul cel bun și cei pe care îmi doresc să-i am și în momentul actual în viața mea”, a mai spus și Ilinca Vandici, pentru sursa citată.
Teo Trandafir și Ilinca Vandici, proiect împreună la Kanal D2
Teo Trandafir și Ilinca Vandici prezintă din 11 martie emisiunea magazin „Follow us!”, pe Kanal D2.
Emisiunea poate fi vizionată timp de patru zile pe săptămână, de luni până joi, și aduce informații proaspete din diverse domenii de interes pentru publicul larg. De asemenea, sunt dezvăluite aspecte din lumea showbiz-ului și din culisele unor emisiuni populare de pe Kanal D și Kanal D2, cum ar fi „Casa iubirii” sau „Insula de 1 milion”.