Momente de coșmar pentru Karmen Minune. Este vorba de micuța Sofia. Artista a recunoscut
- Iulia Moise
- 22 iulie 2020, 20:54
De când a devenit mămică, viața lui Karmen Minune s-a schimbat radical. Micuța Sofia este o binecuvântare în familia artiștilor, iar lui Karmen i se potrivește de minune rolul de mămică.
Cu toate că până acum micuța Sofia nu s-a confruntat cu probleme de sănătate, în ultima vreme Karmen Minune și-a făcut destul de multe griji pentru puiul ei. Sofia a avut roșu în gât, iar mămica ei a stat non-stop cu ea.
„Sunt sigură că v-a fost dor de mine, pentru că și mie mi-a fost dor de voi. Zilele astea am fost fost foarte ocupată și foarte stresată, pentru că Sofia a avut roșu în gât și iar nu s-a simțit bine, dar am scăpat, a trecut”, a spus Karmen Minune pe Instagram, scrie Cancan.
Karmen Minune și Bogdan Căplescu trăiesc o poveste de dragoste desprinsă din filme. Cei doi s-au căsătorit pe 28 iunie, anul trecut, iar Sofia a venit pe lume la începutul lunii august.
Artista a făcut dezvăluiri uluitoare despre ziua în care a adus-o pe lume pe Sofia.
„În ziua în care trebuia să nasc, pe 1 august 2019, m-am trezit târziu… pe la 1-2. M-am machiat, mi-am făcut bucle, m-am îmbrăcat frumos și am ajuns la spital. Acolo era toată familia mea, i-am pupat, mi-au urat succes, am intrat și m-am pregătit pentru sala de operații. Am stat la perfuzii cam o oră și am intrat în sala de operații. Am fost foarte relaxată.
Am optat pentru anestezia de la jumătate în jos. A fost dureroasă, se face în coloană, dar am trecut ușor peste. Te întinzi, simți cum îți amorțește corpul… În timpul ăsta am fost super ok, asistentele vorbeau cu mine, le-am cântat, a fost foarte bine… Și a ieșit fetița. Când i-am auzit glasul, am izbucnit în plâns. A fost cel mai emoționant lucru din lume. Am simțit că sunt cea mai puternică femeie și că pot face absolut orice. Nu există cuvinte să povestești așa ceva. Am pupat-o pe ambii obraji și i-am zis să facă gropițe. Totul a durat 10 minute.
Mai mult a durat să mă curețe, să mă coase. O sa vă zic un incident urât. Eu eram operată, deschisă pe masă și auzeam doctorița spunându-i unei rezidente ‘Nu așa, coase încă o dată. Nu așa’. Și îi dădea peste mână. Într-un final, m-au cusut și m-au mutat de pe un pat pe celălalt ca să mă poată scoate din sala de operații. Ai mei toți erau galbeni la față”, a povestit Karmen pe Insta Story.