Jocul dintre Elveția și Lituania, din calificările la Mondialul de anul viitor a început cu întârziere din cauza unei probleme de organizare.
Meci cu probleme în preliminariile Campionatului Mondial din 2022 găzduit de Qatar. Startul partidei dintre Elveția și Lituania a fost amânat cu aproximativ 15 minute. Pentru că bara din dreapta a uneia dintre porți era prea înaltă. Așa că a fost nevoie ca organizatorii să înlocuiască poarta cu totul.
Poarta a fost prost fixată în gazon
Membrii staff-ului arenei Kybunpark Stadium din Sankt-Gallen, locul de desfăşurare a meciului, s-a mobilizat pentru a înlocui în cel mai scurt timp posibil bara considerată prea înaltă, după ce aceasta a fost măsurată de oficialii meciului şi s-a constatat că avea între 5 şi 10 cm mai mult decât normal, conform presei. Se pare că problema a fost legată de proasta fixare a barei respective în sol. La finalul partidei începute cu întârziere, elvețienii s-au impus cu scorul de 1-0. Golul a fost marcat la începutul confruntării, de Xherdan Shaqiri, în minutul 2.
România, învinsă de Germania
Cele două echipe fac parte din Grupa C a preliminariilor, care mai este compusă din Italia, Bulgaria și Irlanda de Nord.
Tot duminică, în preliminariile Mondialului din Qatar, România a fost învinsă pe teren propriu, de Germania, scor 0-1. Partida a contat pentru Grupa J. La debut, „tricolorii” au trecut de Macedonia de Nord, pe „Arena Națională”, scor 3-2. Miercuri, de la ora 19.00, România evoluează în deplasare, în fața Armeniei. Din această grupă mai fac parte Liechtenstein și Islanda.
„Cred că putem lua părţile bune din această partidă. Diferenţa de valoare a existat chiar dacă am încercat să o acoperim printr-o organizare mai bună şi mai multă determinare. Am avut momente în care am ezitat să ieşim din apărare, adică nu am făcut ceea ce am pregătit şi a părut că de foarte multe ori am fost în dificultate.
Dar au fost momente de joc în care am arătat bine, am fost agresivi, am reuşit să pasăm… sunt aspecte pozitive, însă mai multe în repriza a doua decât în prima. Nu ştiu dacă norocul a fost de partea noastră azi sau împotriva noastră. Pentru că în prima şi chiar în a doua repriză au fost ocazii mari ale Germaniei.”A spus selecționerul Mirel Rădoi după eșecul cu Germania.