Președintele SUA, Donald Trump, a publicat, marți, pe Twitter, harta trasată de echipa condusă de ginerele său, Jared Kushner, prin care Israelul primește mai multe teritorii la granița cu Iordania, iar palestinienii ar urma să piardă unele poziții deținute în prezent.
Benjamin Netanyahu, premierul israelian, va solicita duminică miniştrilor săi să aprobe anexarea de către Israel a unor părţi din Cisiordania ocupată, au făcut cunoscut AFP mai mulţi responsabili israelieni. Reacția internațională este însă nefavorabilă acestei inițiative. UE, ONU și Iordania au cerut să se rămână la granițele trasate în 1964.
Proiectul de pace pentru Orientul Mijlociu al preşedintelui american, Donald Trump, prevede anexarea Văii Iordanului şi a coloniilor israeliene din Cisiordania.
Trump şi-a prezentat marţi, la Casa Albă, alături de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, planul de pace pentru Orientul Mijlociu, bazat pe o soluţie „cu două state” şi prin care face Israelului o serie de concesii. El a spus că teritoriul prevăzut pentru noul stat palestinian va rămâne deschis şi nu vor fi dezvoltate colonii israeliene timp de o perioadă de patru ani.
Printre numeroasele puncte sensibile ale planului se numără acordarea suveranităţii Israelului asupra Văii Iordaniei.