Moment istoric. Cuba își deschide economia investitorilor privați
- Cristi Dorombach
- 7 februarie 2021, 13:53
Măsura, dezvăluită în august de ministrul muncii, Marta Elena Feito, a fost aprobată vineri în şedinţă de guvern, potrivit cotidianului oficial Granma, al Partidului Comunist aflat la putere.
Cuba își deschide economia investitorilor privați. Cuba a anunțat sâmbătă că activitatea privată va fi permisă în majoritatea sectoarelor, o reformă majoră într-o țară în care statul şi întreprinderile sale domină economia, puternic afectată de pandemie, notează AFP.
Măsura, dezvăluită în august de ministrul muncii, Marta Elena Feito, a fost aprobată vineri în şedinţă de guvern, potrivit cotidianului oficial Granma, al Partidului Comunist aflat la putere.
Cuba își deschide economia. Revoluția lui Fidel Castro și impactul naționalizărilor
Revoluţia socialistă condusă de Fidel Castro în 1959 a dus la un val de naţionalizări şi controlul statului asupra întregii economii cubaneze.
Deschiderea către sectorul privat a început timid în anii 1990, înainte de a fi autorizată de deplin în 2010. Elanul acestei deschideri datează de la încălzirea istorică dintre Cuba şi Statele Unite, iniţiată la sfârşitul anului 2014 sub Barack Obama.
Cuba își deschide economia. Activitățile erau stabilite de stat
Lista activităților ce puteau fi administrate de privați erau stabilite de stat
"Lista anterioară cu 127 de activităţi autorizate este eliminată", a indicat ministrul muncii.
Mai mult, de acum înainte o listă va stabili sectoarele rezervate statului, care vor fi doar o minoritate: "Din cele peste 2.000 de activităţi în care este permis exercitarea muncii private, vor fi limitate, parţial sau total, numai 124", a explicat ea, fără alte detalii.
Cuba își deschide economia. Presa rămâne controlată de stat
Sectoarele strategice precum presa, sănătatea şi apărarea ar urma să rămână interzise activităţii private.
"Dezvoltarea activităţii în domeniul privat este obiectivul acestei reforme de îmbunătăţire" a sectorului, a asigurat ministrul.
Reforma este "o etapă importantă pentru creşterea ocupării forţei de muncă", a subliniat pe Twitter ministrul economiei, Alejandro Gil. Ea merge "în aceeaşi direcţie cu unificarea monetară" care a intrat în vigoare la începutul lunii ianuarie.
Cele două reforme îşi propun să relanseze economia: a scăzut cu 11% în 2020 sub efectul pandemiei de coronavirus, care a privat Cuba de valuta preţioasă a turiştilor.
Liberalizarea sectorului privat este "o etapă foarte pozitivă, chiar dacă vine târziu", deoarece "până acum forţa de muncă privată a funcţionat în mod foarte limitat" pe insulă, a comentat economistul Ricardo Torres de la Universitatea din Havana.
"Era necesar să se însoţească unificarea monetară cu măsuri pentru a facilita crearea de locuri de muncă" şi tocmai în sectorul privat "poate exista o sursă importantă de locuri de muncă", a adăugat el.
Peste 600.000 de cubanezi lucrează în sectorul privat, 14,5% din populaţia activă, pe această insulă de 11,2 milioane de locuitori. Ei sunt angajaţi în principal în gastronomie, transport (taxiuri) şi închirierea de camere pentru turişti.