Sâmbătă seara a fost una incendiară la „Te cunosc de undeva”. Transformările au făcut senzație, însă Anca Țurcașiu și Jean Gavril au reușit să uimească atât jurații cât și telespectatorii. În timp ce se aflau pe scenă, artista nu a mai ținut cont de nimic și s-a sărutat cu unul dintre colegii de pe scenă.
Ediția „Te cunosc de undeva” de sâmbătă a fost una cu totul incendiară, datorită transformării făcute de Anca Țurcașiu și Jean Gavril. Cei doi au intrat în rolurile personajelor din Maari 2 și au interpretat piesa „Rowdy Baby”.
În timpul transformării, artista nu a mai ținut cont de nimic și, la final, s-a sărutat cu unul dintre dansatorii de pe scenă, spre surprinderea juriului, dar și a telespectatorilor. Jean Gavril nu s-a lăsat nici el mai prejos și a jucat perfect rolul omului surprins de ceea ce vede. Anca Țurcașiu a mărturisit că tânărul este colegul ei de mai multe producții și că se cunosc foarte bine. Ea a ținut să menționeze că nu s-au mai sărutat niciodată până acum. După ce a terminat numărul spectaculos, Anca Țurcașiu a glumit pe seama situației și a spus că de acum nu se va mai săruta decât cu tânărul în cauză.
„E colegul meu din multe producții pe care le facem împreună. Nu ne-am mai pupat până acum, dar chiar ne cunoaștem foarte bine. Eu nu mă mai pup decât cu partenerul meu de care în clip i-am făcut un milion de avansuri, doar, doar se întâmplă ceva”, a mărturisit Anca Țurcașiu, la „Te cunosc de undeva”.
Cum au reacționat jurații la sărutul dintre Anca Țurcașiu și dansator
Andreea Bălan a fost încântată de transformarea artiștilor. Ea a ținut să precizeze faptul că, nici Anca Țurcașiu și nici Jean Gavril nu s-au uitat deloc în prompter, pregătind numărul în cel mai mic detaliu. Sărutul de la sfârșit a fost deliciul publicului.
„Un moment fabulos de greu, foarte greu, să dansezi Bollywood, să cânți în limba lor. (...) Mie mi s-a părut că e o luptă din asta. Știi că în dragoste e și un pic de război, e un dans al dragostei așa. Mai întâi ne certăm, ne iubim (...) Au dansat foarte bine pentru acest stil care este foarte greu, înțelegeți?”, a spus Andreea Bălan, încântată de spectacolul pe care l-a văzut pe scenă.
Toți jurații au avut cuvinte de la laudă pentru Anca Țurcașiu și colegul său, Jean Gavril. Transformarea celor doi a fost una de senzație.