Moldovenii, a șasea înfrângere în preliminarii. Tricolorii din stânga Prutului sunt cei mai slabi din grupa G a preliminariilor pentru Euro 2016

Moldovenii, a șasea înfrângere în preliminarii. Tricolorii din stânga Prutului sunt cei mai slabi din grupa G a preliminariilor pentru Euro 2016

Cea mai dezastruoasă campanie de calificare din istoria fotbalului moldovenesc a continuat marți seara cu o nouă înfrângere, în fața selecționatei din Muntenegru, chiar la Chișinău. Astfel, șansele fotbaliștilor basarabeni de a evita ultimul loc din clasamentul grupei la finele preliminariilor sunt aproape egale cu 0, în condițiile în care în ultimele două jocuri vor întâlni formațiile care își dispută locul 2 în grupă, Rusia și Suedia, poziție care asigură calificarea directă la turneul final din Franța.

Moldova nu a fost niciodată o forță în fotbal, însă fiecare participare a selecționatei tricolore la preliminariile competițiilor majore ale sportului rege a fost demnă și cel puțin onorabilă. Ultima campanie, cea de calificare la Euro 2016 a venit să contrazică această regulă, echipa noastră națională dovedindu-se a fi ciuca bătăilor în grupa de calificare. Singura semi-excepție a fost egalul miraculos de la Moscova, dar acest rezultat a fost îngropat de rușinea suferită chiar în fața publicului de pe Zimbru, la înfrângerea cu amatorii din Liechtenstein. Dubla din ultima săptămână a reconfirmat faptul că, în condițiile actuale, fotbalul moldovenesc nu poate aspira la un loc mai înalt decât cel din vecinătatea subdezvoltaților sportului cu balonul rotund.

Un Munte prea Negru pentru noi

După 8 meciuri fără victorie, respectiv șase înfrângeri, dintre care 4 pe teren propriu, circa 5.000 de suporteri au mai găsit putere să își ia locul în tribunele arenei Zimbru din capitală pentru a vedea o nouă încercare a tricolorilor de a spăla umilințele din precedentele partide. Speranța că rezultatul strâns obținut cu 3 zile mai devreme, înfrângere la limită în fața celei mai puternice echipe din grupă, Austria, licărea în sufletele micorbiștilor tricolori la debutul meciului cu Muntenegru. Nu a fost cazul însă. Încă de la primele faze ale jocului, fotbaliștii moldoveni și-au luat în serios rolul binecunoscut, acela de jaloane în calea unor adversari care din start s-au arătat mai lucizi, mai rapizi, mai tehnici și, chiar dacă pentru ei nu mai prezenta nicio miză rezultatul, mai dornici de victorie.

Până în minutul 9, atunci când a venit, logic, primul gol al muntenegrenilor, oaspeții au fost cei care au dominat la toate capitolele jocul. reușita ex-iugoslavilor a venit la capătul unei faze în care apărarea Moldovei a fost visătoare, stare din care nu și-a revenit, de altfel, până la fluierul de final al meciului. Savic a împins la un metru în plasa porții apărate de Cebanu un șut centrare din marginea careului de 16 metri. Un minut mai târziu, tricolorii și-au adus aminte că primesc salarii de fotbaliști și au avut un puseu de orgoliu, reușind să trimită mingea în bară la finalul singurei faze colective reușite a lor. Artur Pătraș a fost cel aflat la capătul unei centrări de pe extrema dreaptă care a nimerit transversala. Încă două ocazii, oarecum întâmplătoare, au avut elevii lui Curteian în primul mitan, dar execuții stupide au arătat publicului că ultimul loc din grupă este cel mai potrivit pentru echipa lor.

„Demisia!”

Repriza a doua a continuat în aceeași notă de joc fără nicio noimă a moldovenilor. Fără eforturi deosebite, muntenegrenii au mai înscris o dată, prin Beciraj, în minutul 65, după o fază în care apărarea adversă a interpretat o partitură de gaguri fotbalistice care ar face să râdă orice iubitor al fotbalului, în afară de cei care au plătit marți seara biletul de intrare pe stadionul Zimbru. În aceste condiții, este de la sine înțeles că publicul s-a concentrat exclusiv pe scandări ce vizează alungarea de pe banca tehnică a echipei a antrenorului Alexandru Curteian. Fostul jucător de la Zenit St Petersburg, pe lângă că nu a reușit să insufle jucătorilor nici o idee tactică, dovadă fiind strategia inexistentă a echipei, a dovedit că nu poate nici măcar să îi motiveze pentru a nu se face de râs în fața oricărui adversar. Rămâne de văzut dacă ținta refrenului „Demisia”, intonat de întreg stadionul minute în șir, va avea puterea unui gest de onoare.

Examenul de rusă

Pentru Moldova a mai rămas de disputat un singur meci pe teren propriu, cel cu Rusia, care vine la Chișinău să își asigure cele 3 puncte necesare calificării la Euro. Un meci care, dincolo de încărcătura mizei pentru ruși, mai are și un ingredient de mândrie locală. Vor fi în stare tricolorii noștri să facă față onorabil unei Rusii care, în aceeași seară a meciului de la Chișinău, zdrobea Liechtenstein, în deplasare, cu 7-0? O întrebare al cărei răspuns îl vom afla pe 7 octombrie, atunci când moldovenii își vor juca ultima șansă de a mai arăta că au un dram de respect pentru culorile naționale și suporterii din țară.

Caseta tehnică

Moldova – Muntenegru 0:2

Goluri: Savić, 9 - 0:1, Bećiraj, 65 - 0:2.

Moldova: I.Cebanu, Armaş, Erhan, Golovatenco, I.Jardan, Ar.Patraş (Gînsari, 71), A.Cojocari, Gaţcan, Cebotaru (Racu, 36), Dedov, Milinceanu.

Muntenegru: Poleksić, Baša, Tomašević, Savić, Simić, N.Vukčević, Boljević, Marušić (Mandić, 69), Jovetić (Kašćelan, 88), Damjanović (Mugoša, 46), Bećiraj.

Arbitru: S.Delferiere (Belgia). Chişinău, stadionul Zimbru.