Un moldovean a dat jaful deceniului în SUA. Acesta a fost arestat şi urmează se prezinte în faţa unui complet de judecători din Las Vegas. Tânărul, în vârstă de 28 de ani, este acuzat că ar fi fost complice la comiterea unor infracţiuni cibernetice.
Individul făcea parte dintr-o reţea specializată în comiterea unor asemenea crime. În total aceștia au reușit să fure peste 530 de milioane de dolari.
Alături de el, în faţa magistraţilor vor mai fi aduşi alţi 20 de membri ai organizaţiei criminale printre care şi capii acesteia: un ucrainean şi un cetăţean rus. Conform anchetatorilor, timp de opt ani aceştia achiziționat, vândut și difuzat pe scară largă identităţi furate, dar și copiau date de pe carduri bancare, scrie Publika.md.