Moldovagaz anunță creșterea volumului de gaze consumate în luna decembrie. Câți utilizatori au fost deconectați pentru datorii
- Ana Munteanu
- 12 ianuarie 2025, 11:24
Gaze naturale. Sursa foto: Arhiva EVZRepublica Moldova. Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie a anului trecut a constituit 143,3 milioane de metri cubi. Acesta este cu 3,97% mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2023. Datele au fost prezentate de Societatea pe Acțiuni (SA) Moldovagaz.
De asemenea, întreprinderea a anunțat că, fața de luna noiembrie 2024, acest indicator a crescut cu 20,2 milioane de metri cubi, sau cu 16,4%.
Peste 98% din consumatori și-au achitat facturile
Până la data de 31 decembrie 2024, consumatorii casnici au achitat 98,3% din sumele facturate. Cifra este cu 0,7 puncte procentuale mai mică comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Factură. Sursa foto: radiomoldova.md
În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,1%, sau cu 1,5 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%. Cifra este cu 3 puncte procentuale mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Deconectați de la rețeaua de distribuție pentru datorii
În această perioadă, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 147 unități de consum. Datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 353,7 mii lei (circa 17 685 de euro). Totodată, față de 96 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Consum de gaze naturale. Sursa foto: SA Energocom
Conform datelor SA Moldovagaz, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 decembrie 2024 se ridică la 99%, și constituie 8,496 miliarde lei, sau cu 30,7% mai puțin în comparație cu aceeași perioada anului trecut, fapt cauzat de tarifele ajustate.
Republica Moldova, asigurată cu gaze naturale în sezonul rece
La mijlocul lunii decembrie 2024, SA Moldovagaz a finalizat în proporție de 100% achiziția volumelor de gaze naturale necesare pentru întregul sezon de încălzire pentru malul drept al Nistrului. Este vorba de perioada octombrie 2024-martie 2025. Procedura de procurare a fost inițiată în luna iulie anul trecut și încheiată la data de 12 decembrie.

Gaze naturale. Sursa foto: SA Moldovagaz
În total au fost procurate gaze naturale în cantitate de 7 952 196 MWh sau estimativ 747,9 milioane m3. Prețul mediu ponderat de procurare este de 47,88 EUR/MWh. Cifra constituie aproximativ 509,15 EUR/1000 m3 sau circa 9 842,89 MDL/1000 m3, cu livrarea până la Punctul Virtual de Tranzicționare (PVT) al Republicii Moldova.
Cantitatea de bază a gazelor în mărime de 7 443 773 MWh (circa 700,1 milioane m3) a fost achiziționată pe platforma de tranzacționare SRL „Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) Est” în perioada august – decembrie 2024. Este vorba de piața GasForward (31 tranzacții) cu o cantitate de 7 184 259 MWh (circa 675,6 milioane m3). Totodată, au fost făcute achiziții de pe piața SPOT (142 loturi) - 259 514 MWh (circa 24,5 milioane m3).
Restul volumelor de gaze naturale - 508 423 MWh (circa 47,8 milioane m3) au fost procurate de la SA Energocom. Acțiune realizată în baza Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea obligației de stocare a gazelor naturale.