Ministrul Apărării Republicii Moldova, Anatol Șalaru, și omologul său ucrainean, Stepan Poltorak, au ajuns, sâmbătă, la o înțelegere privind pregătirea de către Ucraina a unui „coridor verde” pentru evacuarea trupelor ruse și armamentului din Colbasna.
Anatol Șalaru a declarat, pentru Deschide.MD, că munițiile din Colbasna reprezintă un pericol enorm atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Ucraina și regiunea transnistreană, în acest sens până la finele anului urmează să fie definitivat planul de retragere al armamentului, dar și a trupelor speciale ruse (GOTR).
„Am discutat crearea unui coridor special pentru militarii ruși, aflați în regiunea transnistreană și pentru armamentul și muniția care este depozitată la Colbasna. Am fost informat oficial că partea ucraineană este gata să pregătească un coridor pentru evacuarea armatei ruse și a armamentului. Am stabilit că urmează să trimitem specialiștii noștri în Ucraina pentru a elabora partea tehnică: să examineze căile de ieșire din Republica Moldova, întrare în Ucraina, pe unde vor putea circula. Apoi urmeaza sa informăm OSCE, pentru că noi vrem ca această operațiune să fie sub egida OSCE și ONU. Până la sfarșitul acestui an urmează să mai avem o întrevedere oficială pentru a finaliza discuțiile și a aproba etapele care urmează să le parcurgem în cadrul operațiunii de evacuare a armamentului din regiunea transnistreană. Urmează să ne adresăm instituțiilor internaționale pentru a face presiuni asupra Rusiei să-și retragă armamentul si armata. Noi oferim toate căile: maritim, terestru si aerian”, a declarat Șalaru.
Anatol Șalaru a precizat că Republica Moldova practic nu va suporta cheltuieli, iar o parte din muniții care sunt în stare gravă de degradare vor fi distruse cu suportul material și financiar al Statelor Unite și OSCE. În acest sens va dispărea un pericol uriaș pentru toti, și asta din motivul că la Colbasna sunt amplasate muniții din anii '40.
Anatol Șalaru a solicitat părții ucrainene să-l declare pe liderul PSRM, Igor Dodon, drept persoană indizerabilă pe teritoriul Ucrainei.
„Declarațiile lui sunt un precedent foarte periculos. În cazul în care recunoaște anexarea Crimeei în urma unui referendum, același lucru poate fi făcut și pentru Transnistria, deoarece și ei au facut un referendum prin care au cerut unirea cu Rusia”, a spus Șalaru.
Șalaru a vorbit despre trei posibilități de retragere a armamentului: pe cale terestră (prin tranzitarea teritoriului ucrainean); pe cale aeriană (prin aeroportul de la Mărculești) și pe cale maritimă (prin intermediul portului Giurgiulești). „Noi le asigurăm toate condițiile, numai să vrea!”, a declarat Șalaru.
Ministrul Apărării a mai subliniat că Grupul Operativ al Trupelor Ruse are un contingent de 1200 de militari, mai puțin cu 1000, dintre care doar 500-600 sunt ostași profesioniști. De fapt, Federația Rusă a recurs la o șmecherie și a schimbat trupele de pacificatori, care au venit oficial în Republica Moldova, cu trupele GOTR. Astfel, s-a putut realiza rotația militarilor ruși. La rotație a contribuit și recrutarea populației transnistrene.