Judecătorii Curții Constituționale din Republica Moldova au demisionat astăzi in corpore, după scandalurile în care au fost implicați săptămâni la rând în schimbul de putere care s-a realizat în țara vecină. Aceștia au încercat să blocheze numirea guvernului Maia Sandu la intervenția lui Vladimir Plahotniuc, dar după preluarea puterii de către noua coaliție, magistrații și-au anulat toate deciziile date pentru a-i obstrucționa pe actualii guvernanți, iar astăzi au decis să-și părăsească funcțiile.