Mohamed Nasheed, fostul președinte al Republicii Maldive, condamnat la 13 ani de închisoare

Fostul președinte al Republicii Maldive, Mohamed Nasheed, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru terorism, deoarece, în timpul mandatului său, ar fi ordonat arestarea unui judecător al unui tribunal penal, informează sâmbătă DPA, citând oficialități ale acestui stat.

În conformitate cu legislația antiteroristă, Nasheed a fost găsit vinovat pentru că a ordonat arestarea judecătorului șef Abdulla Mohamed, în ianuarie 2012, care era bănuit de fapte de corupție. Tribunalul a decis că Nasheed este vinovat și pentru faptul de a fi făcut declarații false și că ar fi încălcat decizii ale justiției.

Condamnarea fostului președinte pentru terorism a provocat furia susținătorilor săi și a îngrijorat SUA și Uniunea Europeană, care sunt preocupate de lipsa de stabilitate în acest arhipelag din Oceanul Indian, notează AFP.

Sentința împotriva lui Nasheed a fost pronunțată la patru zile după retragerea avocaților acuzatului, care au denunțat un proces inechitabil, menit doar să distrugă cariera politică a fostului șef de stat.

La rândul său, Nasheed a contestat decizia tribunalului și, prin vocea purtătorilor săi de cuvânt, și-a încurajat susținătorii să continue să iasă în stradă, așa cum au făcut-o de la arestarea sa, la 22 februarie. "Vă cer astăzi să nu vă pierdeți forța și curajul și să înfruntați puterea dictatorială a acestui regim", a declarat fostul președinte, potrivit secretariatului său de presă.

Formațiunea politică a lui Nasheed, Partidul Democratic din Maldive (PDM), a calificat condamnarea drept o lovitură dură pentru democrație, la numai șapte ani după primele alegeri multipartite organizate în arhipelagul cu 400.000 de locuitori.

"Democrația a fost încarcerată pentru 13 ani, începând din 13 martie 2015. Aceasta (condamnarea) nu anunță nimic bun. Este o zi foarte tristă pentru Maldive", a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Shauna Aminath.

Vineri noapte, la scurt timp după anunțarea sentinței, s-au produs ciocniri între susținătorii lui Nasheed și forțele de ordine pe străzile capitalei Male. Nasheed se află la închisoarea Dhoonidhoo, aflată în apropiere de Male. Fostul președinte, în vârstă de 47 de ani, nu are acces la îngrijire medicală și i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune.

Nasheed, fost deținut politic și primul președinte al Republicii Maldive ales în mod democratic, în 2008, a fost nevoit să demisioneze patru ani mai târziu în ceea ce el a calificat drept o lovitură de stat. Ulterior, a fost învins în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2013 de către Abdulla Yameen, fratele vitreg al lui Maumoon Abdul Gayoom, fostul om forte care a condus timp de trei decenii acest arhipelag, scrie Agerpres.ro.

Controversatul verdict de vineri noapte ar putea complica relațiile arhipelagului cu marele său vecin indian. Premierul Indiei, Narendra Modi, a evitat în această săptămână Republica Maldive cu ocazia unui turneu în țările de la Oceanul Indian.

La rândul lor, într-un comunicat de presă, SUA și-au exprimat îngrijorarea în fața "lipsei aparente a procedurilor penale adecvate în timpul procesului" împotriva lui Nasheed.

În fine, Uniunea Europeană a estimat că sentința împotriva fostului președinte "ridică serioase semne de întrebare" din punct de vedere procedural.