De azi, la chioșcuri, găsiți Colecția „Ghidul pensiilor”! Modificările aduse Legii pensiilor în 2016

De azi, la chioșcuri, găsiți Colecția „Ghidul pensiilor”! Modificările aduse Legii pensiilor în 2016

Anul acesta, parlamentarii și guvernanții au adus mai multe modifi cări legislației care reglementează ieșirea din activitate, față de momentul în care jurnaliștii EVZ au compus cele șapte volume din „Ghidul pensiilor”.

 Vă prezentăm modificările care au intrat, deja, în vigoare

De la 1 ianuarie anul curent au intrat în vigoare mai multe modificări importante la Legea pensiilor. În primul rând, a fost majorată valoarea punctului de pensie, la 871,7 lei, indicele de corecție fiind de 1.09. De asemenea, pentru anul în curs, câștigul salarial brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.681 de lei (față de 2.415 lei cât era anul trecut). De la aceeași dată, venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul de pensie a contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit legii și a sumei neimpozabile lunară de 1.050 lei.

Cât plătim în 2016 pentru CAS

Pentru anul în curs, cotele de contribuție de asigurări sociale (aprobate prin aprobat prin Legea nr. 340/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 942 din 19 decembrie 2015) se stabilesc astfel:

● 26,3% pentru condiții normale de muncă, din care 10,5% este contribuția individuală și 15,8% este contribuția datorată de angajator;

● 31,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 10,5% este contribuția individuală și 20,8% este contribuția datorată de angajator;

● 36,3% pentru condiții speciale de muncă și pentru alte condiții de muncă, din care 10,5% este contribuția individuală și 25,8% este contribuția datorată de angajator.

Legea mai stabilește că, în cota de contribuție individuală de asigurări sociale, este inclusă și cota de 5,1% aferentă fondurilor de pensii administrate privat (prevăzută de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat).

Ajutorul de deces, majorat

Anul acesta a fost majorat și cuantumul ajutorului de deces. În cazul decesului asiguratului sau pensionarului, ajutorul de deces, care se achită în termen de 24 de ore de la solicitare, este de 2.681 de lei (față de 2.415 de lei în 2015) , în timp ce, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, ajutorul este de 1.341 de lei (față de 1.208 lei în 2015).

Tot de la 1 ianuarie, anul curent, cuantumul indemnizației pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul 1 de invaliditate, este egal cu 80% din valoarea unui punct de pensie, respectiv de 698 de lei.

Penalizarea pentru pensionare Pensii speciale pentru parlamentari antricipată, mai mică

Începând cu 17 iulie 2016, a scăzut procentul de diminuare în cazul pensiei anticipate parțiale. Valoarea acesteia se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului (foto). Atenție, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la această categorie de pensie nu se cumulează cu nicio altă reducere reglementată de legea cadru sau de alte acte normative cu caracter special.

Pensia anticipată parţială fără penalizare

Prin același act normativ, a fost extinsă sfera persoanelor care beneficiaza de reducerea vârstei standard de pensionare. Astfel, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna şi Târgu Mureş, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea pentru pensionarea anticipată parţială.

Pensii speciale pentru parlamentari

Sute de foşti parlamentari încasează, de la 1 august, pensii speciale. O astfel de pensie ajunge la circa 1.550 de lei pentru un mandat încheiat, 3.100 de lei pentru cei cu două mandate şi 4.600 de lei pentru cei cu trei. Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar numai după ce încetează activitatea de parlamentari. Acest drept li se suspendă dacă ajung din nou să dețină un fotoliu în Legislativ. De asemenea, nu primesc această indemnizație cei care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 - 291 din Legea Codului Penal.

Primarii, lăsați fără pensiile speciale acordate

Anul acesta, Parlamentul a mai aprobat o lege specială. Dar aceasta nu va fi aplicată. E vorba de Legea care stabileşte acordarea, din 2017, de pensii speciale pentru primarii şi viceprimarii, precum şi preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene cu cel puţin un mandat la activ, care a fost declarată neconstituţională, pentru a doua oară, de Curtea Constituţională (CCR), potrivit unei decizii recent publicate în Monitorul Oficial. Ea va ajunge, din nou, în Parlament, pentru a fi reluat procesul legislativ.

De anul acesta, îți poți „cumpăra” vechimea în muncă

La începutul lunii septembrie, proiectul care permite persoanelor care nu au stagiul de pensie complet de cotiza - re să „cumpere” vechime în muncă a fost adoptat de Camera Deputaților. Urmează a fi promulgat. Potrivit acestuia, în primul rând, doritorii trebuie să încheie un contract de asigurare socială cu casele de pensii, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a modificării legislative.

Cum va funcționa

Perioadele de timp pentru care pot plăti CAS ca să-și adauge vechime în muncă sunt cuprinse în intervalul de timp dintre data încheierii contractului și ultimii 5 ani anteriori acesteia.Plata contribuției de asigurări sociale se va putea face întro tranșă sau, eșalonat, în tranșe lunare. „Contribuția (...) se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă, reglementată de legislația în vigoare pentru fiecare lună din perioadele pentru care se solicită efectuarea plății în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Baza lunară de calcul prevăzută o constituie cel puțin valoarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, reglementat de legislația în vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plății contribuției de asigurări sociale”, se arată în actul normativ. Minimum care poate fi achitat pentru o lună este de 247 de lei.

Există și un maxim: baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (respectiv 13.405 lei).

Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, majorate

Decretul pentru promulgarea Legii privind pensiile militare de stat (223/2015) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016. Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă: militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu. Ei ies la pensie, cu limită de vârstă, la 60 de ani. De asemenea, militarii, polițiștii și funcționarii cu statut special pot ieși anticipat la pensie cu cel mult 5 ani înainte de limita de vârstă, dacă au fost trecuţi în rezervă, au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi, au fost disponibilizați în urma reducerii unor funcţii, se află în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciu ori din alte motive. Pentru această categorie de personal cu statut special, pensia de serviciu este de 80% din media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate.