Președintele României a promulgat o lege care aduce o modificare importantă în Codul Rutier, care este reglementat de Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2002.
Noul act normativ se referă la modicarea articolului 118, alineatul 1 din OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.
Astfel, din momentul publicării în Monitorul Oficial, sancțiunile contravenționale aplicate de polițiștii de la Poliția Rutieră, vor putea fi contestate și la judecătoriile din raza de domiciliu a șoferului amendat.
În prezent, procesul verbal de contravenție putea fi atacat doar la judecătoria de pe raza unde a fost constatată contravenția sau direct la Poliția Rutieră unde este încadrat polițistul care a întocmit procesul verbal.
”Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede legea.
Ce prevede legea
În prezent, potrivit articolului 118 din Codul Rutier, o amendă de circulație se poate contesta în termen de 15 zile de la comunicare, la Serviciul Poliţiei Rutiere în a cărui rază de competenţă a fost constatată fapta.
Noua lege promulgată de președintele Iohannis se referă doar la modificarea alineatului 1, din articolul 118, din OUG 195/2002. Celelalte patru alineate, au rămas neschimbate.
Este bine de știut că ”plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti”.
De asemenea, este bine de știut că în baza unei adeverințe eliberate de Judecătorie, șoferul își poate recupera temporar, permisul de conducere reținut de agentul de poliție, până la soluționarea definitivă a dosarului.
”Prelungirea dreptului de circulaţie se face de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti ori înlocuitorul acestuia sau de către şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române ori adjunctul acestuia, pe a cărei rază de competenţă a fost săvârşită contravenţia, din 30 în 30 de zile, în baza unui certificat eliberat de instanţa de judecată care confirmă că dosarul este în curs de soluţionare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti” se mai arată în cadrul articolului 118, alineatul 4.