Unul dintre puținii oameni rămași să vegheze asupra culturii în capitala Teleormanului, Alexandria, scriitorul Elisei Virgil Dobrică a lansat un nou roman, în care autorul a folosit nume fictive pentru personaje reale.
După „Ceasul din gară”, un roman construit după o poveste adevărată, în care se demască amprentele lăsate de un sistem politic bolnav - comunismul-, roman difuzat în luna noiembrie a anului trecut împreună cu „Evenimentul zilei”, Elisei Virgil a reușit să scoată pe piață un alt „miniroman modern” -„Moderatorul”. De această dată, scriitorul folosește un limbaj libertin, având ca personaj central un tânăr cu principii creștine, pe care și le pierde pe parcurs ce capătă notorietate. Un tip mediocru care vrea să epateze în dorința lui de a parveni. Tehnic, sunt două planuri paralele, întretăiate cu mici anecdote, desprinse din realitate și stilizate, fără legătură cu subiectul propriu-zis.
O descriere perfectă
Don Juan de Alexandria
Jurnalist, poet și prozator, un român cu rădăcini în Macedonia, Elisei Virgil este unul dintre puținii scriitori din țara noastră care a obținut un premiu pentru literatură - „Scriitorii din Est” - în cadrul „Săptămânii Cărții 2013” de la Madrid, pentru ediția în spaniolă a romanului „Triunghiul fericirii”. El este comparat de către criticii literari spanioli cu Juan José Millás și Horia Vintilă.