Mocnește conflictul. Israelul acuză Rusia. Ce s-a descoperit la 15 kilometri de Tel Aviv

Surse militare israeliene au dezvăluit, luni seara, faptul că un submarin militar al Rusiei a fost depistat navigând neautorizat în apele teritoriale ale Israelului în urmă cu trei luni.

 

O navă militară israeliană depistat submarinul rus în Marea Mediterană, la circa 15 kilometri de oraşul Tel Aviv, au declarat surse militare citate de site-ul Ynetnews.com.

Nu se ştie de cât timp se afla submarinul militar rus în apele teritoriale israeliene şi nici care era obiectivul misiunii.

Imediat după localizarea submarinului, armata israeliană a activat sistemul de alertă, iar nava militară rusă a părăsit zona, îndreptându-se spre vestul Mării Mediterane.

Intrarea neautorizată a submarinului rus în apele teritoriale israeliene constituie o încălcare gravă a suveranităţii, evidenţiind activităţile Rusiei în Orientul Mijlociu în contextul conflictului din Siria, anunță digi24.ro.