De-a lungul celor 250 de ani de când se află în țara noastră, moaștele Sf. Dimitrie cel Nou au săvârșit numeroase minuni. „Trebuie doar ca și noi, cu nădejde și credință, să-i cerem ajutorul și cu atât mai mult în aceste vremuri grele, de încercări”, i-a îndemnat Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul pe credincioșii dintr-o parohie de pe traseul procesiunii.
Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou a continuat duminică în parohiile din Protoieria Ilfov Sud și va continua și în acest weekend în Capitală.
La vremea utreniei, maicile de la Mănăstirea Pasărea au primit cu bucurie delegația care aducea moaștele Sfântului Dimitrie. În mâini țineau flori și icoane, iar mulți pelerini au așteptat cu nerăbdare să se roage în fața Sfântului ocrotitor al Bucureștilor.
Moaștele, în pelerinaj după 250 de ani
Programul pelerinajului istoric al Sf. Dimitrie cel Nou va continua în această săptămână, sâmbătă și duminică, în Protoieriile Sector 1 și 2 din Capitală.
Pelerinajul cu moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, este organizat în cadrul celebrării a 250 de ani de la aducerea moaștelor sale în București.
Acest eveniment istoric este înscris în Calendarul Ortodox, cu pomenire în data de 13 iulie, iar prima sărbătorire va avea loc anul acesta, când la Catedrala Patriarhală din București este planificat un program liturgic special și o procesiune cu moaștele sfântului, potrivit basilica.ro.
Legenda conform căreia Sf. Dimitrie cel Nou a devenit ocrotitorul Bucureștilor
În perioada 1768-1774 a avut loc războiul ruso-turc, conflict care s-a extins și în teritoriul românesc. Generalul rus Petru Saltâcov și trupele sale au ajuns în satul Basarab, la sud de Dunăre. Pentru a proteja moaștele Sfântului Dimitrie de profanare din partea ostașilor musulmani, generalul a ordonat transferarea acestora în Rusia.
Atunci când cortegiul cu racla a ajuns în București, un negustor bogat numit Hagi Dimitrie și mitropolitul Grigorie al II-lea al Țării Românești au cerut generalului rus să ofere moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou poporului român și Mitropoliei țării, ca o consolare pentru pierderile materiale și suferințele îndurate de români în timpul războiului, mai ales având în vedere că sfântul era de origine valahă.
În urma ascultării dorinței acestora, generalul a fost convins, iar moaștele au fost aduse cu mare cinste și așezate în Catedrala Mitropolitană din București, în luna iulie 1774. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă la Kiev, unde este păstrată și în prezent.
Astfel, Sfântul Dimitrie cel Nou, cunoscut și sub numele de Basarabov, a devenit ocrotitorul Bucureștiului și al întregii Țări Românești.
În fiecare an, în apropierea datei de 27 octombrie, Dealul Mitropoliei din București este învăluit într-o atmosferă de credință, fiind frecventat de mulți credincioși care vin să se roage în fața moaștelor sfinte.