Marea majoritate a magazinelor din România sunt adevărate capcane ale morții, în eventualitatea unui cutremur. Modul în care sunt fixate rafturile este deficitar, iar mecanisme anti-seism lipsesc cu desăvârșire.
Este chiar un vid legislativ, constată cu amărăciune fostul jurnalist de presă scrisă și tv, Bogdan Stoica acum deținătorul unui blog de succes. „Toate marile magazine din România sunt capcane ale morții în timpul unui cutremur. Fie că o sa-ți cadă în cap niște marfă de pe rafturi, fie că raftul o să plece târâș spre tine, fie că o să se încline și o să cadă cu tot cu mărfuri pe tine, să știi că ai șanse foarte mici să scapi cu viață”, își începe Stoica postarea.
El spune că „vina pentru situația asta e comună: lăcomia retailerilor și-a dat mâna cu prostia guvernanților”, întrucât nu există nici legislație care să oblige la adoptarea unor măsuri antiseismice în marile magazine, și nici deținătorii acestora, sau cel puțin foarte mulți dintre ei, nu o fac din proprie inițiativă. „Dumnezeu să te ierte că ai murit căutând blat congelat de pizza”, mai scrie Bogdan Stoica.
În Brazilia așa ceva chiar s-a întâmplat. Pe youtube există imagini apocaliptice cu niște rafturi uriașe care cad, din senin, peste clienții dintr-un magazin, lăsând în urmă morți și răniți. La primul cutremur semnificativ și în România s-ar putea petrece așa ceva, și există riscul să moară mulți dintre clienții magazinelor care se afla la momentul nepotrivit printre rafturi.
La rafturi, toate problemele posibile
„Am întâlnit toate problemele posibile. Rafturi prinse de podea cu șuruburi sănătoase, dar băltind în apă, care duce la rugină, care duce la pierderea aderenței șurub/piuliță. Rafturi imense de zeci de tone prinse de podea cu șurubele cât o scobitoare. Rafturi imense cu patru prinderi de podea în care erau doar două șuruburi montate. Rafturi fără nici o prindere de podea. Rafturi lovite, strâmbe, cu integritatea vizibil afectată. Raft pe role (îți dai seama cum o să fie când o pleca ăla în viteză spre tine?). În nici un magazin nu am găsit rafturile corect montate, și aici nu invoc riscul de cutremur. Invoc ce scrie în fișa acelui raft: dacă are trei găuri, pune-i trei șuruburi, nu doar unul”, a mai scris Bogdan Stoica.
România are o lege care reglementează domeniul riscului de cutremur în magazine, numai că aceasta nu conține sancțiuni. Concret retailerii nu riscă nimic pentru montarea deficitară a rafturilor. Cât despre rafturi anti-seism, nici atât.
Nu numai magazinele sunt un pericol potențial
Și în afară de magazine, situația este identică și în depozitele logistice uriașe, uzine cu magazii și depozite, frecventate de sute de angajați. Probabil că jumătate de milion de români se va află lângă un raft nesigur și plin cu materiale grele în timpul unui cutremur.