Un bărbat de 76 de ani a fost găsit mort în râul Bega din Timișoara. Oamenii legii nu își explică cum a ajuns acesta în zona respectivă și nici ce s-a întâmplat. Victima nu avea urme de violență.
Un bărbat de 76 de ani a fost găsit mort, sâmbătă dimineața, în râul Bega din Timișoara. Oamenii legii au declarat că bătrânul nu a fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 că în zona bulevardului Vasile Pârvan din oraș, în râul Bega se află trupul unui om decedat.
„Medicul de pe echipajul SMURD a constatat din nefericire decesul bărbatului. Din primele verificări, trupul neînsuflețit nu prezenta urme de violență”, transmite Poliția Timiș. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar oamenii legii urmează să afle cum s-a produs tragedie, mai ales pentru că bărbatul nu avea urme de violență, potrivit Știripesurse.
O altă tragedie în Timișoara
Un bărbat din Timișoara a murit după ce a fost lovit de un tramvai din Timișoara. Pietonul s-ar fi prins de tramvaiul aflat în mers, apoi s-ar fi dezechilibrat, iar ulterior acesta a căzut pe șine. La fața locului au fost trimiși inclusiv pompierii, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare grea și o ambulanță SMURD, dar a fost prea târziu.
„În jurul orei 5,40, un bărbat în vârstă de 44 de ani a condus un tramvai pe o stradă din zona centrală a oraşului spre Piaţa Libertăţii, iar la o intersecţie a surprins şi accidentat un pieton care s-ar fi prins de tramvaiul aflat în mers, s-a dezechilibrat şi a căzut sub roţile acestuia. În urma impactului, pietonul a decedat, a precizat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii efectuând cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut nefericitul incident. Oamenii legii efectuează și verificări în vederea identificării bărbatului decedat.
„A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii efectuând cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut nefericitul incident”, spun cei de la IPJ Timiș.